Pe Bobby si Bobo ii stiu de pe vremea cand alergam cu sufletul la gura prin hotel sa le iau interviu pentru un post de radio din Vatra Dornei, unde lucram atunci. I-am intalnit din nou la Serbarile Zapezii, si i-am invitat la radio. Deci, imi permit sa spun cu mana pe inima ca sunt doi tipi extrem de haiosi, si cu adevarat talentati in ceea ce fac. Fiecare piesa pe care o lanseaza, e cu siguranta o ironie [pe buna dreptate] la adresa cuiva, sau a ceva.
De data asta, Fara Zahar, caci despre ei este vorba, aduc in prim plan un personaj numit sugestiv...Dunitru. O piesa cu accente emo-rock, gen Tokio Hotel, o parodie, o ironie la adresa emo-istilor de tot felul.
Piesa va fi lansata miercuri, 18.02.2009, in cadrul emisiunii lui Maruta, Happy Hour. Interesant este si videoclipul acestei piese, unde ii vei putea vedea pe baieti imbracati in stil emo, povestind despre dragostea, probabil neimpartasita, a lui Dunitru pentru o fatuca din sat, si iscalitura lui pe poarta fetei.[e o intreaga poveste cu iscalitura asta].
Incerc sa nu dau prea multe detalii, pentru a nu strica surpriza. Oricum, "Dunitru" este o noua aparitie super a baietilor originari din Dorohoi, Botosani, sau, mai bine zis, noul succes muzical a lui Bobby si Bobo.
"I'm gonna start my weekend with gin tonic and lime" [in traducere libera: "Imi voi incepe weekend-ul cu gin tonic cu lamaie"]. Asa rasuna vesel si sexy unul dintre versurile de inceput ale piesei care va reprezenta tara noastra la Eurovision-ul de anul acesta, de la Moscova, "The Balkan Girls". Nu ma indoiesc ca exact asa fac fetele din Balcani, unde se stie ca fetele de la 15-16 ani incolo au devenit cel putin amice ale domnului Bachus. Dar oare stie asta si vocea piesei, Elena Gheorghe? Sau mai bine zis, cat de bine stie limba engleza, pentru ca in ultima vreme se cam aud voci, ce-i drept, un pic rautacioase, care afirma ca Elena n-ar prea stapani limba lui Shakespeare.
Vreau sa mentionez din start ca reprezentanta tarii noastre la Eurovision 2009, Elena Gheorghe este o fata deosebita. Nu am nimic personal cu ea, din contra, o admir pentru ambitie, forta si talent. Cu toate acestea insa, cantecul de petrecere pe care il va prezenta la Eurovision, ale carui versuri nu stiu cine le-a putut compune, s-ar putea sa se intoarca cu impactul unui boomerang impotriva ei. Desigur, nu incerc sa tragidizez ridicolul din cateva versuri ale acestei piese, versuri care, bineinteles, prind in ultima perioada nu numai in Romania, ci in intreaga Europa, dar cand auzi "My hips are ready to blow!["Coapsele mele sunt pregatite sa explodeze!"],sau "This record is so hot, and I've got so much to show" [Piesa asta e atat de fierbinte, si eu am atatea sa arat], nu poti sa nu te intrebi..."cam ce ai de aratat, Eleno?"... "Aa...si, by the way, tata' tau, prea cucernicul parinte Gheorghe, danseaza fain pe piesa asta? Ce zice de coapse? Sunt ok, merg, explodeaza bine pe piesa ta?" Dupa care, ca sa fie si mai sigura treaba, duduica cu pricina fuge de-si cauta un baietas cu bani...asa...deh...pentru un sarut. Ca daca -i cald in clubul din Balcani... Deci, continuam cu analiza pe text: "I'll find a boy for a kiss".
Stiti? Ceea ce frapeaza la piesa, este ca dupa versurile cu tenta sexy-senzuala, cu unduiri de solduri, ginuri tonice si lasare in voia sortii in miez de noapte intr-un club, undeva in Balcani, se trece rapid la o latura romantico-siropoasa de basm, in care, vorba Simonei Senzual, sa-i dea Dumnezeu sanatate si coapse bune, "teluricul se amesteca cu sacrul", si anume: " Who knows? Maybe he'll be my prince!"...Oh, Doamne! Nu zau! Fugi d-aci! Drept asta vrea duduia din Balcani, cine-o fi ea, dupa un gin tonic cu lamaita in miez de noapte. Sa fie baiatul un gentleman, un print coborat din vazduh, asemeni Luceafarului in noapte, care, apropos a intrat in Guiness Book macar.
Cu toate acestea, nu o pot blama pe Elena, si nici nu pot incerca sa dau vina pe Duta, sau pe textier, cine o fi el, in conditiile in care textele la orice piesa compusa de vreun roman in ultima perioada, abunda efectiv de ciudatenii, adica sunt practic versuri proaste. Adica, mai exact, asta vor romanii nostri sa auda... Nu pot decat sa ii doresc tinerei Elena mult succes la Eurovision, sper sa o tina vocea, si sa faca adevarate furori cu cele multe rochii pe care le va prezenta in timpul concursului...Desi, sincer, ma indoiesc ca va lua premiul cel mare, pentru ca Eurovisionul a devenit clar o chestie de interese de tot felul, despre care prefer sa nu mai vorbesc deloc. Vreodata.
Cand eram mica, visam sa ajung in Statele Unite ale Americii. Asa mi-a trebuit daca tatei i-a trebuit sa ma invete sa citesc la 3 ani, iar primul cuvant in engleza l-am pronuntat pe la vreo 4 ani si ceva. Nimeni nu stia mai bine ca mine ce se intampla in Dallas, si cred ca nimeni din bazinul Dornelor nu statea cu ochii mai mari decat cepele sa urmareasca Twin Peaks...[ tind sa cred ca de-acolo mi se trage "scenarita"]. Nu stiu sa fac toate lucrurile bine, dar daca e ceva ce stiu sa fac cu adevarat bine si din pasiune, poate chiar mai bine decat radio, e ... Engleza. Vorbit, scris, citit, interpretat, ia-o cum vrei. Nu -mi fac reclama pe blog, nu caut sa dau meditatii [cel putin nu inca, am facut de enorm de multe ori asta, si ma simt bine ca am reusit sa fac cativa oameni sa iubeasca aceasta limba, oameni care, pana sa ma cunoasca, o urau pur si simplu]. Nu ma laud, desi probabil asta e senzatia pe care o dau. Ceea ce vreau sa spun de fapt, este ca din pasiunea aceasta pe care am avut-o si inca o am vis-a-vis de limba si literatura engleza, s-a nascut, inevitabil, pasiunea pentru muzica.[In anii '90, care inseamna copilaria mea, cam toata muzica pe care o puteai asculta in Romania, cel putin pana la jumatatea deceniului, era in limba engleza.] Cum vorbeam si intr-o postare anterioara, toti acei aristi care erau pe buzele tuturor prin 1993, 1994 si 1995 si chiar si dupa: Sandra, Dr. ALBAN, Jessica Jay, East 17, Take That, Backstreet Boys, La Bouche, Snap, Scatman, Corona, Real McCoy, 2 Brothers on the 4th Floor, No Doubt, R.E.M, No Mercy, oooo, si cati altii.... Imi aduc aminte cat eram de entuziasmata sa ascult pe caseta toate aceste formatii, si scriam pe un caietel ceea ce credeam eu ca sunt versurile piesei...dar uite-asa, incet-incet am invatat limba, cu tot cu subtilitatile sale gramaticale, de semantica, topica, interpretare si ce-o mai fi. Si tot asa am si inceput sa cant, si cam asta fac si acum, printre alte activitati. Mai pe scurt, coc ceva in sensul asta... din pasiune si de drag.
Fiind pasionata si de tot ce inseamna S.U.A, am ajuns sa cunosc geografia majoritatii oraselor mari, istoria lor, si tot tacamul...muzical de pe acolo. New York-ul a fost de departe, orasul meu preferat, poate chiar mai mult decat Paris-ul. Nu stiu daca ierarhia a ramas aceeasi, cert este ca imi doresc enorm sa vizitez acel oras, fie si numai pentru a le demonstra celor care spun ca N.Y.C. e prea aglomerat, prea....fistichiu, prea "nu -stiu-cum", ca toate aceste apelative nu fac din N.Y.C. un oras lipsit de romantism. Din contra, acolo ai toate alternativele. Vrei sa fii romantic? Ai unde merge... Vrei sa fi funky? Ai cu siguranta locul in care poti fi asa. Divaghez insa mult. Ideea nu era sa laud New York-ul, ci sa vorbesc de muzica buna si nemaiauzita la noi, dar care la ei e foarte placuta auzului urechilor... Despre una dintre aceste formatii voi vorbi intr-o postare viitoare...ei sunt Burgundy si locuiesc in New York. Cu toate acestea, cu toate ca aud la propriul meu loc de munca, toate piesele noi si auzite, sunt surprinsa sa vad ca in topul unuia dintre posturile de radio cele mai ascultate din America, Z 200, se afla Lady Ga Ga cu...Just Dance. Nu ca as avea ceva cu piesa, dar de obicei ceea ce se afla in topul lor, nu ajungea extrem de repede la noi, si culmea, erau piese foarte ok ca sound. PLacut surprinsa sa o vad pe Taylor Swift cu "Love Story" pe locul 2, si oarecum nesurprinsa sa o gasesc pe Britney cu "Circus" pe pozitia 3 a clasamentului. Fata asta da semne ca si-a revenit, atat personal, cat si muzical. Kanye West sta cuminte pe 4 cu "Heartless", iar pe 5 o gasim pe Pink, cu a sa balada punk-rock "Sober". The All American Rejects ajung pe 6 cu "Gives You Hell", o piesa despre care eu personal nu am foarte multe cuvinte de lauda, iar pe 7, se bucura de prezenta in Top 10, Kelly Clarkson, cu "My Life Would Suck Without You". "Kelly, Kelly, de ce nu ti-ai pastrat stilul? ", i-as spune daca as avea ocazia sa stau fata in fata cu ea. Kelly canta tot un fel de rock, mult mai comercial insa, mult mai...orchestrat, mult mai...ritmat. Si nu cred ca ii mai pune in evidenta atat de bine calitatile vocale, demne de invidiat, cel putin intr-o vreme. Anyway, pe 8 ii gasim pe cei de la The Fray, cu "You found me", o piesa superba, iar locurile 9 si 10 nu stiu ce mai cauta in Top 10. Asta e cel putin, parerea mea de acum. Pussycat Dolls "I hate this part" si Britney "Womanizer" intregesc locurile 9 si 10 ale topului.
Si uite asa am vazut Topul New York-ului, din punct de vedere muzical. Nu mai avem World Trade Center, ca sa fiu efectiv in varful New-York -ului, dar pot face insa o selectie de muzica buna, pe care sa o ascult imaginandu-mi ca sunt acolo cu oamenii dragi mie, la o plimbare pe 5th Avenue.
Cred ca este pentru prima data cand stau sa ma gandesc la ce sa scriu. Niciodata nu am facut asta. Daca scriu, si cand scriu, scriu ce simt in momentul respectiv. Si nu credeam ca va veni acel moment in care stau sa imi fac ordine in minte, sa imi aleg cuvintele in asa fel incat sa se inteleaga cat mai bine ce vreau sa spun.
Azi am reintalnit-o pe Aura. Fosta [deja] studenta a Facultatii de Litere, specializarea Germana-Engleza, cu un an mai mica decat mine. Nici nu mai stiu cum am facut cunostinta. Aaaa, cred ca la un inceput de an universitar, mai exact in anul II, cand stand la coada pe holurile mici si urate, pe atunci, ale Facultatii de Litere, ca sa imi aflu orarul, zaresc o fata cam de aceeasi inaltime cu mine, frumoasa foc, cu un podoaba capilara de invidiat si cu un accent sudic foarte placut urechilor, nicidecum suparator. Ea era, si este, Aura... o fata cu care m-am imprietenit inca din clipa in care am ajutat-o sa descifreze orarul hieroglific de pe tabelul acela de pe perete. Am ramas prietene, desi timpul nu ne-a permis sa ne intalnim...
Iata ca ne revedem astazi in fata usii Primariei Iasi. Ea ca reprezentanta de seama a unei firme de constructii, eu - prezentator de stiri. Ea -participa la o licitatie, eu- cautam informatii din Primarie pentru radio. Deh, munca de reporter... Adevarul este ca nu am apucat sa stam de vorba niciodata foarte mult, insa de fiecare data cand ne-am vazut ne povesteam una alteia ce a mai facut fiecare si cum ii mai merge. Astazi, la Palatul Roznovanu, pe hol, pe scaunele de asteptare [ unde stau oamenii cand asteapta sa intre in audienta la vice], am stat si noi si ne-am povestit una alteia viata noastra de ultima data cand ne-am vazut. Am fost surprinsa sa aud ca Aura e casatorita, ca pleaca la Bucuresti, ca maine isi da licenta. De fapt, am fost surprinsa sa revad o fiinta mult mai matura decat imi puteam imagina pentru un om de 23 de ani. O fata mai mult decat deosebita, de un curaj incredibil, o persoana cu idei si initiative demne de laudat. O persoana darza, hotarata, capabila sa mute muntii din loc, pe dinafara, dar o sensibila si o sufletista pe dinauntru. O fata, repet, mult prea matura pentru varsta ei...
N-are rost si nici nu as putea sa va redau tot ce am vorbit, cert e insa ca astazi, Aura a scos, fara sa vrea, aura aceea a mea care statea ascunsa de atata vreme. Simt ca ma aseman ei in multe privinte, diferenta o reprezinta insa faptul ca mie mi-a lipsit initiativa in ultima perioada. "Nu-i nimic", imi spune Aura. "Si eu am avut momente...dar mereu am stiut cine sunt si ce vreau de la viata!"... Ce exemplu demn de luat in seama.
Poti spune despre Aura ca duce o viata dubla. Un Second Life. Cand iti vorbeste despre anumite persoane, ochii i se inveselesc instantaneu, colturile gurii i se ridica, mainile incep sa ii tremure. Pe moment o acuzi, dar la o reanalizare a situatiei date, realizezi ca si-a gasit in sfarsit o modalitate de a fi fericita, si nu o refuza. De ce ar face-o, la o adica? Nu spune NU fericirii actuale, din moment ce vrea sa o pastreze, risca pana la ultima picatura totul, pentru a face totul sa mearga bine. Pentru ca iubeste. Dar undeva, in inima ei, traieste o alta viata, unde nu stie decat sa zambeasca, sa iubeasca, si sa fie iubita exact asa cum este ea. Unde nu trebuie sa se simta rau pentru ce a realizat pana acum.
Intalnirea cu Aura a marcat o parte buna din inima mea. Era ca si cum vazusem un al doilea EU, dar un EU care nu a stat pe loc, a facut ceva, desi ea, Aura a avut partea de greutati, pe cand eu nu am stiut sa apreciez cat de usor imi era sa realizez anumite lucruri...care nu stiu daca or sa se mai intoarca vreodata. Cert e ca Aura beneficiaza de o aura foarte puternica. Si daca e adevarat ca exista reincarnare, atunci, de abia astept sa o re-intalnesc pe Aura intr-o viata viitoare, caci cu siguranta fata asta are o karma buna.
...Cat despre propria-mi Karma, nu stiu... Realizez acum ca trebuie sa fiu ca personajul acela care renaste din propria cenusa... Simt nevoia sa am aceiasi oameni dragi langa mine, dar totusi, sa ma reinventez, sau poate doar sa redevin ceea ce eram odata... Si ca sa nu ma acuze lumea ca nu mai postez pe blog melodii noi si nemaiauzite, ma tin de cuvant si va ofer cea mai frumoasa piesa a frumoasei Britney Spears de pe cel mai nou album, "Circus", intitulata "Out from under"... Si nu e oricum, ci cu legatura directa la subiectul de azi. O dedic cu mult drag, Aurei, cu speranta ca ne vom revedea cat de curand, si ii urez muuult succes la Bucuresti!I dont wanna dream about All the things that never were Maybe I can live without When Im out from under I dont wanna feel the pain What good would it do me now Ill get it all figured out When Im out from under
Toti ne balbaim, intr-un fel sau altul, spunea Scatman in hitul sau "I'm Scatman"... Cand eram mai mica, nu intelegeam ce vrea sa spuna. Eu nu m-am balbait decat cand am fost obosita, dar cum adica "Toti ne balbaim intr-un fel sau altul?"... De abia cu niste ani dupa, adica acum,il inteleg cu adevarat. Toti avem momente in care ne impiedicam, fie in propriile cuvinte, fie in propriile actiuni. Imi aduc aminte de acele momente ale copilariei mele. Toate-momente de fericire pura, fara intrebari, fara bariere, fara margini, fara interese. Mi-e dor sa fac ceea ce fac fara sa-mi fie frica de ce va spune unul sau altul,mi-e dor sa fiu eu, mi-e dor sa nu ma mai balbai. E curios cum John Larkin, alias Scatman, se balbaia permanent in viata de zi cu zi, dar niciodata in muzica... E curios cum pe masura ce m-am maturizat, am devenit tot mai preocupata de ceea ce cred ceilalti despre mine, in dorinta de a nu le face vreun rau, ci de a le face pe plac,de a-i vedea pe toti fericiti. Foarte putin timp din ultima perioada am facut ce am simtit si ce am vrut eu...parca nici nu ma mai recunosc cand ma uit in spate si imi dau seama ce rau am procedat.... si in perioadele in care chiar dadeam 2 bani pe ceea ce spuneau ceilalti, si ma concentram numai la mine si la ceea ce simteam si vroiam eu - eram atat de uimita de cat de bine imi merge, si ce fericita sunt. Dar nu am continuat sa raman in acea stare minunata in care ma aflam...si acum inca...suport consecintele. Acum e 3 dimineata, ma aflu la radio pentru o noapte alba, ascult muzica anilor '90, si nu mai cant. Am preferat sa ascult. Sa ascult melodiile copilariei mele. Sa imi aduc aminte de acele momente, care nu se vor mai intoarce niciodata, dar care intr-un fel sau altul, au contribuit la ceea ce sunt eu acum. La faptul ca vreau sa ma intorc la gingasia de atunci, la fericirea de atunci, la nepasarea constructiva de atunci... Cum ziceau baietii de la TAXI..."Mi-e dor si doare"... Ace of Base, Dr. Alban, La Bouche, No Mercy, Jessica Jay, Snap, sunt doar prea putini dintre toti artistii care mi-au marcat copilaria, si pe care ii ascult in aceasta seara intr-un remember cat se poate de nostalgic si de frumos. Si pe fundalul acestor piese, nu ca as fi batrana, dar imi permit sa fac o retrospectiva a vietii mele de pana acum. Cu tot cu succese si... balbaieli, sau...bajbaieli. Si sa sper sa nu ma mai balbai in ceea ce fac...sau cel putin,sa ma balbai mai putin....pentru ca oricum ar fi, toti traim intr-o mai mica sau mai mare SCATLAND...Piesa pe care daca o ascult, imi dau lacrimile de fiecare data instantaneu... e o bucata de copilarie in ea...Everybody's born to compete as he chooses But how can someone win if winning means that someone loses. I sit and see and wonder what it's like to be in touch. No wonder all my brothers and my sisters need a crutch.
I want to be a human being not a human doing. I couldn't keep that pace up if I tried. The source of my intention really isn't crime prevention. My intention is prevention of the lie, Yeah, welcome to the Scatman's world
Toata ziua am fredonat in minte piesa asta... si ma gandeam la un moment dat, cu un fel de auto-ironie, de ce nu fredonam Tokio Hotel sau Marylin Manson sau orice alta formatie cu orice alta piesa care te duce cu gandul la Emo sau viata fara rost... Mi-am adus aminte, ca de fiecare data, ca sunt aici pe Pamant, cu un scop, am un rol, printre care si acela de a fi sincera, nu de a juca teatru, ceea ce nu mi-a fost NICIODATA!!!! caracteristic. Acela de a mangaia sufletele celor care aleg sa isi petreaca macar un timp langa sufletul meu...ca nu reusesc asta de fiecare data, Dumnezeu o sti de ce. Nici eu nu -mi pot raspunde la aceasta intrebare. Nu blamez pe nimeni, dar stiu ca nimeni nu e perfect. "Bla-bla-bla-uri din astea am mai auzit Catalina", zise o voce de undeva din fundal. "Ia mai scuteste-ne!".... Cand stii cat de multe lucruri poti face, si nu oricum, ci bine si nu te poti hotari la doar unul singur, cand stii cata iubire poti oferi, dar sfarsesti prin a -ti simti sufletul singur si al nimanui, cand adormi cu spaima ca te vei trezi si maine dar nu vei sti de unde sa incepi, cand tresari in toiul noptii si te gandesti cine si de ce te-a adus pe tine pe Terra, daca nu insemni nimic pentru nimeni. Cand -cel mai important factor in ceea ce priveste succesul tau in toate - INCREDEREA IN TINE - ti-e atat de stirbit, incat iti blestemi fiecare secunda sub soare, nu poti fi fericit. Nu poti darui altora fericire. Si ajungi la concluzia ca tot TU SINGUR esti cel care isi vrea cel mai mult binele, si ca TU cazi, si TOT TU te ridici... pentru ca unii, poate pe buna dreptate, s-au saturat sa tot iti spuna ca gresesti. Dar aici intervine marea problema: chiar gresesti numai tu? Si chiar 100%? Increderea in sine nu poate creste cand cei dragi se tot plang de tine, cand vad ca tu incerci si vrei, chiar daca ti-e greu la inceput, chiar daca de o foooarte buna bucata de timp, esti mai speriat... Inseamna enorm sa ii spui cuiva ca face bine, chiar daca face nu foarte bine, pentru ca il incurajezi. Inseamna ca ii faci prezentul sa merite tot efortul sa fie trait. Ce inseamna a trai ca si cum ar fi ultima ta zi pe Pamant? Inseamna a fi AICI si ACUM...inseamna a pune Prezentul in fata... inseamna a avea incredere in tine ca poti muta si muntii din loc... intr-o singura zi... Ce inseamna a trai ultima ta noapte pe Terra? Inseamna a sta in bratele omului iubit, privind multimea de stele, si multumindu-i lui Dumnezeu ca te lasa sa le mai vezi odata de jos. Pentru ca in foarte scurt timp, vei fi printre ele....
Cineva spunea odata ca increderea e mai importanta decat iubirea. Ca atunci cand spui TE IUBESC, implica o oarecare posesivitate din partea ta, adica "TE IUBESC, deci esti al meu si numai al meu....!". Pe cand atunci cand pui increderea un pic mai presus de iubire, si ii spui "Am incredere in tine!" poti avea surpriza sa constati ca nu mai esti speriat/a cand iubitul/a iese in oras pentru mai multe ore, nu te suna, si vine mai tarziu acasa decat stiai tu ca trebuia sa vina. De ce? Pentru ca mintea ta nu mai sta la "oare unde e si ce face? daca vede una mai frumoasa si mai desteapta ca mine?" NU. Pentru ca acea incredere e, mai intai de a fi increderea in el/ea -increderea in tine. Stii ca esti suficient de OK pe planeta asta, incat cel de langa tine sa nu mai simta catusi de putin nevoia de a mai petrece o bucata din viata lui sau toata viata, cu altcineva decat tine. A crede inseamna miliarde de lucruri....cate verbe sunt pe lumea asta, daca le adaugi verbul "a crede", iti poti schimba existenta in fiecare secunda. Sa crezi ca viata este destul de scurta incat sa nu-ti permiti sa o lasi sa treaca pe langa tine, fara sa acumulezi intamplari, experiente noi...dar nici atat de scurta incat sa nu ti-o petreci cu un suflet cald, mai mult sau mai putin sensibil, dar per ansamblu, nobil. Sa crezi ca il/o poti pierde oricand, dar sa nu te sperii, ci sa fi tu si sa iei toata chestia asta ca pe o foarte frumoasa provocare pe care viata ti-o ofera gratis. Sa crezi ca fiecare secunda poate fi mai frumoasa decat cea care a trecut. Si toate depind numai de tine... nu e un Second Life, ci un First Life...reloaded!:-)
