Chiar daca data trecuta am promis ca voi vorbi despre The Script, dar am facut asta in limba engleza, ma intorc la limba romana si am onoarea, ladies and gentlemen, (nu ma pot abtine) sa vi-i prezint pe cei de la The Script. Cine sunt ei? O formatie irlandeza de rock din Dublin, care acum isi desfasoara activitatea in Londra, dupa ce au semnat un contract cu casa de discuri RCA Phonogenic. Albumul de debut, denumit tot The Script a fost lansat in august 2008. Dar hai sa-ti fac cunostinta intai cu membrii trupei: Danny O'Donoghue (voce, keyboard), Mark Sheehan (chitara, voce) and Glen Power (baterie, voce).
O'Donoghue si Sheehan sunt fosti producatori muzicali, care au mai lucrat printre altii, cu Rodney Jerkins, the Neptunes, Teddy Reilly si Dallas Austin. Pe atunci, lucrau in SUA, dar s-au mutat inapoi in Dublin, unde l-au "recrutat" pe Glen pentru noua formatie.
O'Donoghue si Sheehan iti povestesc ca s-au intalnit prima oara pe cand erau adolescenti, in zona James Street a orasului Dublin, si asa au inceput sa-si impartaseasca obsesia pentru muzica, in special pentru muzica negrilor din America. Sheehan iti spune ca pe vremea aceea, MTV se putea viziona in Dublin numai dupa miezul noptii, si ca pentru generatia lui, muzica black a fost un adevarat val. "Nu era vorba de gangsteri si pistoale; era moda, distractie, cantec si dans", iti mai explica Sheehan.
Despre cooptarea sa in trupa, Glen Power spune ca nu a avut sansa sa se exprime atat de liber muzical vorbind [si nu numai] in nicio alta trupa. Asa ca nu a stat pe ganduri si a acceptat oferta celorlalti doi membri, de a intra in The Script.
Daca ii vei intreba de unde se inspira atunci cand isi compun piesele, o sa-ti raspunda ca muzica lor este influentata de o diversitate de trupe care ii includ pe cei de la U2, the Neptunes, Timbaland, si Van Morrison, permitandu-le in acelasi timp sa aiba un sound distinctiv.
Single-ul lor de debut "We cry" a primit distinctia "Single of the Week" pe RTÉ 2FM, si acelasi titlu la Today FM si in cadrul emisiunii lui Jo Whiley de la BBC Radio 1. Al doilea single, "The Man Who Can't Be Moved," a fost premiat cu "Tune of the Week" pe Music Control Radio. Albumul lor de debut a ajuns pe locul 1 in UK si Irlanda in prima saptamana de la lansare.
Cel de-al treilea single al trupei, "Breakeven" a fost lansat in Irlanda si UK pe 21 noiembrie 2008. Trebuie sa-ti reamintesc insa, ca pe 9 noiembrie 2008, la premiile World Music Awards, The Script au castigat premiul 'Best selling Irish act' a anului 2008.
In plus, trupa confirma zvonul ca vor scrie o piesa pentru cel de-al doilea album semnat Leona Lewis. De pe albumul de debut The Script, te invit sa asculti Break Even, o piesa despre cum nu prea reusesti sa supravietuiesti unei despartiri...dar ca macar incerci. O piesa despre cum...zilele ei bune sunt cele mai rele zile ale lui. O piesa de..dragoste.What am I suppose to do when the best part of me was always you?
What am I suppose to say when I'm all choked up and you're OK?
I'm falling to pieces, yeah
I'm falling to pieces
marți, 2 decembrie 2008
joi, 27 noiembrie 2008
No Passe Compose
It's never easy to look back in the past or worry about the future...those who say we should never worry are absolutely right! But why do they think it's so easy to do that? We all love. No matter what is that we love, but we love. So, in our intention to show the ones we love that we DO love them, we sometimes tend to care too much, and let minor aspects interfere in our "new and wonderful-created world"... Like my mother, I am too sensitive at times. It's only then that I feel the need to protect the ones I love and care about. So much that I happen to ruin everything. Everytime! I am not perfect, therefore, I worry about my beloved's past, rather than my own. It's a shame, and I would give anything to avoid that, anything not to think about it anymore. I always say to myself that I trust that person, so why would I ever worry about the past? But that's, unfortunately, the way I can show that I care about him, now... I really hope that by tomorrow, my thoughts will have changed! How do we handle someone's past, and most of all, how do we manage not to ... talk? To just keep whatever it is that's bothering us at that particular moment, to ourselves? How do we learn to cry inside, to the point where there are no tears left to cry, and no reasons to ever worry? Is it always up to us, or do we sometimes need to have some more attention, affection, tenderness and understanding, in order to let negativity behind forever? The harshness of words can sometimes be lethal for someone's soul. All I know is that I yearn for as much tenderness as there can ever be. Love doesn't mean being perfect. Love means discovering the other one, and being able to love him/her just the way he/ she is...
For all those who understand the meaning of love, or at least are trying to find it, here's a very special band to my heart. I'll talk about them in a next post. Here's The Script with The Man Who Can't Be Moved.
For all those who understand the meaning of love, or at least are trying to find it, here's a very special band to my heart. I'll talk about them in a next post. Here's The Script with The Man Who Can't Be Moved.
joi, 13 noiembrie 2008
Delta Goodrem
Pentru ca cateva intamplari, frumoase ce-i drept, din ultima vreme, mi-au rapit din timpul pe care imi propusesem sa-l acord pentru blog, iata ca a venit si momentul sa continui povestea unei artiste desavarsite.
Delta Lea Goodrem este ea, si s-a nascut pe 9 noiembrie 1984 in Sydney, Australia. Parintii sai,Denis si Lea Goodrem au observat inca din primii ani de viata ai fetitei lor, ca aceasta manifesta un puternic interes vis-a-vis de muzica, astfel incat au incurajat-o sa lupte pentru a ajunge acolo unde isi doreste. Numai ca micuta Delta a ajuns sa studieze la The Hills Grammar School, unde accentul era pus in special pe sport, astfel incat Delta s-a vazut oarecum fortata de imprejurari sa renunte la muzica. Cu toate acestea, talentul Deltei nu a ramas nedescoperit, asa ca o gasim pe frumoasa australianca aparand intr-o reclama americana la jucariile Galoob, la varsta de doar 7 ani. La 10 ani, Delta a inceput sa ia lectii de pian, odata cu lectiile de canto, dans si actorie. In tot acest timp, apare in numeroase reclame pentru companii de renume, cum ar fi Optus si Nesquik, si obtine cateva roluri minore in unele episoade a catorva show-uri TV australiene, ca "Hey Dad...!" " A country practice", si "Police Rescue".
Realizand ca totusi muzica ocupa primul loc in viata ei, Delta inregistreaza la 13 ani un CD Demo cu 5 piese, finantat din aparitiile sale la show-urile TV amintite ceva mai sus. Demo-ul a fost trimis catre Clubul de Fotbal Sydney Swans (Delta se declara suporterul nr.1 al acestuia), care a trimis demo-ul mai departe lui Glenn Wheatley, omul din spatele tuturor trupelor de succes australiene la ora respectiva. Interesat de potentialul lui Goodrem ca artist muzical, Wheatley i-a propus Deltei sa semneze un contrast cu casa sa de discuri, Empire Records. Intre iunie 1999 si septemrbie 2000, Goodrem lucreaza cu producatorii Paul Higgins si Trevor Carter la 13 piese care apar ulterior pe albumul intitulat "Delta", melodii care reflecta "un caracter ambitios al unei fete de numai 15 ani, pregatita sa imite cu succes sound-ul pop al celor de la Spice Girls, Britney Spears si Mandy Moore."
La varsta de 15 ani, Goodrem semneaza contract cu cei de la Sony, si incepe sa lucreze la urmatorul sau album, centrat pe pop-dance. Din pacate primul single lansat de pe acest album, "I don't care", intra in topul ARIA, in noimebrie 2001, pe locul 64. In 2002, Goodrem devine scolarita timida, care aspira sa ajunga cantareata, Nina Tucker din serialul australian de succes " Neighbours" [cel care le-a lansat si pe Kylie Minogue si Natalie Imbruglia]. Aparitia in serial a ajutat-o pe Delta sa isi relanseze cariera muzicala. Balada "Born to try" a ajuns pe locul 1 in topul ARIA.
Delta Lea Goodrem este ea, si s-a nascut pe 9 noiembrie 1984 in Sydney, Australia. Parintii sai,Denis si Lea Goodrem au observat inca din primii ani de viata ai fetitei lor, ca aceasta manifesta un puternic interes vis-a-vis de muzica, astfel incat au incurajat-o sa lupte pentru a ajunge acolo unde isi doreste. Numai ca micuta Delta a ajuns sa studieze la The Hills Grammar School, unde accentul era pus in special pe sport, astfel incat Delta s-a vazut oarecum fortata de imprejurari sa renunte la muzica. Cu toate acestea, talentul Deltei nu a ramas nedescoperit, asa ca o gasim pe frumoasa australianca aparand intr-o reclama americana la jucariile Galoob, la varsta de doar 7 ani. La 10 ani, Delta a inceput sa ia lectii de pian, odata cu lectiile de canto, dans si actorie. In tot acest timp, apare in numeroase reclame pentru companii de renume, cum ar fi Optus si Nesquik, si obtine cateva roluri minore in unele episoade a catorva show-uri TV australiene, ca "Hey Dad...!" " A country practice", si "Police Rescue".
Realizand ca totusi muzica ocupa primul loc in viata ei, Delta inregistreaza la 13 ani un CD Demo cu 5 piese, finantat din aparitiile sale la show-urile TV amintite ceva mai sus. Demo-ul a fost trimis catre Clubul de Fotbal Sydney Swans (Delta se declara suporterul nr.1 al acestuia), care a trimis demo-ul mai departe lui Glenn Wheatley, omul din spatele tuturor trupelor de succes australiene la ora respectiva. Interesat de potentialul lui Goodrem ca artist muzical, Wheatley i-a propus Deltei sa semneze un contrast cu casa sa de discuri, Empire Records. Intre iunie 1999 si septemrbie 2000, Goodrem lucreaza cu producatorii Paul Higgins si Trevor Carter la 13 piese care apar ulterior pe albumul intitulat "Delta", melodii care reflecta "un caracter ambitios al unei fete de numai 15 ani, pregatita sa imite cu succes sound-ul pop al celor de la Spice Girls, Britney Spears si Mandy Moore."
La varsta de 15 ani, Goodrem semneaza contract cu cei de la Sony, si incepe sa lucreze la urmatorul sau album, centrat pe pop-dance. Din pacate primul single lansat de pe acest album, "I don't care", intra in topul ARIA, in noimebrie 2001, pe locul 64. In 2002, Goodrem devine scolarita timida, care aspira sa ajunga cantareata, Nina Tucker din serialul australian de succes " Neighbours" [cel care le-a lansat si pe Kylie Minogue si Natalie Imbruglia]. Aparitia in serial a ajutat-o pe Delta sa isi relanseze cariera muzicala. Balada "Born to try" a ajuns pe locul 1 in topul ARIA.
miercuri, 29 octombrie 2008
I can't break it to my heart!
Delta Goodrem este subiectul meu pentru astazi si maine. In urmatoarea postare voi vorbi despre viata sa, suficient de palpitanta incat sa poata fi povestita si celorlalti, genul muzical abordat si cariera sa de succes. Australianca s-a nascut pe 9 noiembrie 1984 [constat tot mai mult si cu tot mai multa fericire ca multe artiste consacrate sunt de-o varsta cu mine:P], si este actuala logodnica a fostului membru Westlife, Brian McFadden. O piesa despre o despartire dureroasa si despre un optimism incurabil...Here it is!
marți, 28 octombrie 2008
Anna Nalick ...
...sau cum sa nu-ti mai inchizi boxele prea curand. Domnisoara cu pricina ar putea fi catalogata cu usurinta una dintre cele mai talentate artiste ale Americii. La numai 24 de ani, tanara cantareata a adunat atatea laude din partea criticilor muzicali si atati fani pe mapamond, incat nu prea reusesti sa intelegi de ce nu e la fel de cunoscuta si iubita aici, in Romania. Personal, recunosc ca am "intalnit-o" pe Anna Christine Nalick, datorita unei fete mult mai mici ca varsta decat mine...aproape ca mi-era rusine ca mie, careia nu-mi scapa din punct de vedere muzical mai nimic, mi-a scapat tocmai Anna.
Sunt multe de spus despre Anna, dar am sa ma limitez la cele mai importante aspecte din viata sa. Nascuta pe 30 martie 1984, in Glendora, California, tanara a crescut cu muzica celor de la The Rolling Stones, Cream si Led Zeppelin, preferatii mamei sale, in timp ce tatal sau i-a facut cunostinta cu muzica lui Elvis Presley si a celor de la The Everly Brothers. Cu atata muzica, Nalick a inceput sa simta nevoia sa compuna si a facut asta incepand cu clasa a...V-a. Daca o intrebi acum, iti va spune ca muzica si versurile sale sunt influentate de artisti precum Fiona Apple, Tori Amos, Blind Melon, John Mayer, si Stevie Ray Vaughan, printre altii. Despre Vaughan spune zambind ca e "tipul cu care o sa ma marit, cand o sa ajung in Rai". In liceu, pe langa compunerea de texte pentru piese, Nalick canta alaturi de o trupa numita Brisket, care facea cover-uri dupa formatia Rush.
Anna a decis sa mearga la facultate inainte de a se apuca de o cariera muzicala, insa intamplarea a facut ca a intalnit un fotograf care a convins-o sa nu renunte la visul sau de a canta. Astfel, dupa o caseta demo trimisa la Cristopher Thorn si Brad Smith, membrii fondatori ai casei de productie Blind Melon, Anna a fost chemata imediat la o..auditie. O gasim pe Anna in octombrie 2003, renuntand la planurile de studiu universitar, si imbratisand cariera muzicala, lucru inceput odata cu contractul incheiat cu Columbia Records. Nalick a inceput sa lucreze in studio cu Thorn, Smith si inginerul de mixaj Mark Endert (care a facut mixajul si pentru piesele Fionei Apple, Maroon 5, sau Gavin DeGraw). Rezultatul? Albumul WRECK OF THE DAY, lansat doi ani mai tarziu, in 2005.
Primul single lansat de Nalick de pe albumul Wreck of the Day album este "Breathe (2 A.M.)", care a ajuns pe locul 45 in prima saptamana de difuzare, in topul U.S. si a castigat de trei ori Discul de Platina in cel mai mare top american, Billboard Hot 100. Nu mai vorbim de posturile de radio pe format AC [Adult Contemporary, AAA sau Hot AC], care au difuzat aceasta piesa de atat de multe ori in primele saptamani, incat a ajuns pe locul 6 si la radio si in Adult Top 40. Pe la finele lui 2005, puteai sa spui cu usurinta ca Anna Nalick este cel mai mare new-comer al anului. Videoclipul piesei a fost introdus in heavy rotation-ul celor de la VH1, si chiar MTV. Piesa a aparut de asemenea ca si coloana sonora si in serialul american de succes "Grey's Anatomy" [episodul "As We Know It"], de pe 12 februarie 2006.
Intr-un interviu al reistei Q,din septembrie 2006, Britney Spears a declarat ca ar fi vrut sa fie ea cea care a scris versurile piesei "Breathe". Doua luni mai tarziu, Anna a primit distinctia "AC Female Artist of the Year" la premiile New Music Awards, surclasand-o pe Sheryl Crow! Potrivit site-ului oficial al Annei [www.annanalick.com], Nalick era atat de convinsa ca premiul va merge la Sheryl Crow, incat s-a tolanit pe scaunul din sala, si-a scos pantofii si statea relaxata. Cand si-a auzit numele, a alergat desculta spre scena, ca sa fie sigura ca are timp suficient sa tina discursul de multumire.
La ora actuala, Nalick te anunta ca s-a intors in studio si pregateste un nou album. "Broken Doll" se numeste el, si cand va aparea...nimeni nu stie inca. Nici macar Anna, care spune ca a compus atat de multe piese in ultima perioada, incat trebuie sa aleaga cu grija ce va aparea pe noul album...
Eu una am rabdare, pentru ca sunt convinsa ca tot ce va iesi din penelul lui Nalick, nu poate sa fie decat de calitate.
Ma retrag, lasandu-te cu cel mai de succes single al Annei, "Breathe (2 AM)", o piesa despre o dragoste neimplinita, sentimente de vina, si amintiri.There's a light at each end of this tunnel,
You shout 'cause you're just as far in as you'll ever be out
And these mistakes you've made, you'll just make them again
If you only try turning around...
Sunt multe de spus despre Anna, dar am sa ma limitez la cele mai importante aspecte din viata sa. Nascuta pe 30 martie 1984, in Glendora, California, tanara a crescut cu muzica celor de la The Rolling Stones, Cream si Led Zeppelin, preferatii mamei sale, in timp ce tatal sau i-a facut cunostinta cu muzica lui Elvis Presley si a celor de la The Everly Brothers. Cu atata muzica, Nalick a inceput sa simta nevoia sa compuna si a facut asta incepand cu clasa a...V-a. Daca o intrebi acum, iti va spune ca muzica si versurile sale sunt influentate de artisti precum Fiona Apple, Tori Amos, Blind Melon, John Mayer, si Stevie Ray Vaughan, printre altii. Despre Vaughan spune zambind ca e "tipul cu care o sa ma marit, cand o sa ajung in Rai". In liceu, pe langa compunerea de texte pentru piese, Nalick canta alaturi de o trupa numita Brisket, care facea cover-uri dupa formatia Rush.
Anna a decis sa mearga la facultate inainte de a se apuca de o cariera muzicala, insa intamplarea a facut ca a intalnit un fotograf care a convins-o sa nu renunte la visul sau de a canta. Astfel, dupa o caseta demo trimisa la Cristopher Thorn si Brad Smith, membrii fondatori ai casei de productie Blind Melon, Anna a fost chemata imediat la o..auditie. O gasim pe Anna in octombrie 2003, renuntand la planurile de studiu universitar, si imbratisand cariera muzicala, lucru inceput odata cu contractul incheiat cu Columbia Records. Nalick a inceput sa lucreze in studio cu Thorn, Smith si inginerul de mixaj Mark Endert (care a facut mixajul si pentru piesele Fionei Apple, Maroon 5, sau Gavin DeGraw). Rezultatul? Albumul WRECK OF THE DAY, lansat doi ani mai tarziu, in 2005.
Primul single lansat de Nalick de pe albumul Wreck of the Day album este "Breathe (2 A.M.)", care a ajuns pe locul 45 in prima saptamana de difuzare, in topul U.S. si a castigat de trei ori Discul de Platina in cel mai mare top american, Billboard Hot 100. Nu mai vorbim de posturile de radio pe format AC [Adult Contemporary, AAA sau Hot AC], care au difuzat aceasta piesa de atat de multe ori in primele saptamani, incat a ajuns pe locul 6 si la radio si in Adult Top 40. Pe la finele lui 2005, puteai sa spui cu usurinta ca Anna Nalick este cel mai mare new-comer al anului. Videoclipul piesei a fost introdus in heavy rotation-ul celor de la VH1, si chiar MTV. Piesa a aparut de asemenea ca si coloana sonora si in serialul american de succes "Grey's Anatomy" [episodul "As We Know It"], de pe 12 februarie 2006.
Intr-un interviu al reistei Q,din septembrie 2006, Britney Spears a declarat ca ar fi vrut sa fie ea cea care a scris versurile piesei "Breathe". Doua luni mai tarziu, Anna a primit distinctia "AC Female Artist of the Year" la premiile New Music Awards, surclasand-o pe Sheryl Crow! Potrivit site-ului oficial al Annei [www.annanalick.com], Nalick era atat de convinsa ca premiul va merge la Sheryl Crow, incat s-a tolanit pe scaunul din sala, si-a scos pantofii si statea relaxata. Cand si-a auzit numele, a alergat desculta spre scena, ca sa fie sigura ca are timp suficient sa tina discursul de multumire.
La ora actuala, Nalick te anunta ca s-a intors in studio si pregateste un nou album. "Broken Doll" se numeste el, si cand va aparea...nimeni nu stie inca. Nici macar Anna, care spune ca a compus atat de multe piese in ultima perioada, incat trebuie sa aleaga cu grija ce va aparea pe noul album...
Eu una am rabdare, pentru ca sunt convinsa ca tot ce va iesi din penelul lui Nalick, nu poate sa fie decat de calitate.
Ma retrag, lasandu-te cu cel mai de succes single al Annei, "Breathe (2 AM)", o piesa despre o dragoste neimplinita, sentimente de vina, si amintiri.There's a light at each end of this tunnel,
You shout 'cause you're just as far in as you'll ever be out
And these mistakes you've made, you'll just make them again
If you only try turning around...
marți, 21 octombrie 2008
Arta de a fi copil
De cele mai multe ori ne place sa ni se spuna ca suntem copii...si asta pentru ca poate purtam inca in suflet acea fericire inocenta de a trai, fara intrebari, explicatii, cautari de raspunsuri. Cu toate astea, vin momente cand ne doare ca suntem considerat copii, la modul ca nu am sti sa ne facem ordine in viata, sa decidem, sa ne comportam conform cu varsta. Uneori ne trezim la realitate, cand ceilalti ne semnaleaza ca ne comportam mai copilareste, dar ce nu stiu ei este ca poate in ziua respectiva am avut destule incat sa ne putem permite sa iesim un pic din pielea de matur. Si tu poate te simti copil. Nu vrei sa fi considerat un bebelus pe care trebuie sa il creasca cineva... dar cu siguranta vrei sa fi vazut un copil sufletist, asa cum si probabil chiar estu, dar care stie sa fie matur atunci cand trebuie. Dar cand cei dragi te considera "copchil tot timpul", cum le arati ca nu e chiar asa? Ca pana la urma ai trecut de adolescenta de destul de multa vreme si ai nevoie de un pic de incredere si de a nu fi privat de niciun element frumos din sentimentul de iubire, ca sa poti sa te desfasori in toata plenitudinea... Pentru toti cei care au simtit vreodata asta, recomand o artista consacrata deja in SUA, dar total necunoscuta la noi. Despre ea, intr-o postare viitoare. Here it is, Bethany Dillon -For my love.
luni, 20 octombrie 2008
Lumina care te inconjoara...
Okay..sunt zile in care iti spui ca ai nevoie de mai multa adrenalina, energie, atunci cand asculti muzica. Sau poate vrei sa fi romantic...Parca nu te poti dezlipi de Celine Dion, dar parca nici Disturbed nu ai asculta... Si atunci ce faci? Iti propui sa descoperi formatii despre care poate nu a auzit nici cel mai inflacarat cautator de "comori" muzicale...globale. Exemplu elocvent sunt...eu. Vi-i prezint calduros pe cei de la Evermore. Cei trei frati Hume, din Melbourne, Australia, mai exact Jon (chitara, voce), Peter ( clape, bas, pian), si Dann (baterie, voce) reprezinta o trupa alternative/indie rock. Cei trei frati au fost introdusi in lumea muzicii inca de mici, de catre parintii lor, care le puneau discuri de vinil de colectie, in timpul cinei. Daca o sa ii intrebi de unde se trage numele formatiei, o sa-ti raspunda simplu, zambind : Led Zeppelin -"The battle of Evermore", din 1999. Jon iti mai transmite mandru, ca parintii lor au fost mereu alaturi de ei. " Intotdeauna ne-au incurajat sa fim creativi....nimic nu era prea riscant..."
Trupa australiana a lansat pana acum doua albume, ambele premiate cu Discul de Platina. Este vorba de "Dreams" (2004) si "Real Life" (2006). Ambele au fost nominalizate pentru 6 premii ARIA (premiile muzicale australiene), si au castigat doua premii Vodafone New Zealand Music Awards.
De pe "Dreams", lansat pe 27 septembrie 2004, iti recomand calduros sa asculti "It's too late", "For one day" si "Come to nothing" (toate trei au avut succes, dar moderat). De pe "Real Life", lansat pe 8 iulie 2006, ai face bine sa asculti cel putin cele 4 hituri care au facut ca acest album sa ia Discul de Platina in Australia: "Running", "Unbreakable", "Never let you go", si cel mai bun single al lor de pana acum, "Light surrounding you". Dann le -a excplicat celor de la Warner Music Australia, ca "aceasta piesa vorbeste despre cineva care a avut tot potentialul din lume sa aduca iubirea in viata sa, dar nu a crezut suficient de mult in el". In videoclip o poti vedea si pe actrita Emily Browning, frumoasa care a dat, in 2004, viata personajului Violet Baudelaire in filmul pentru copii "Lemony Snicket's A Series of Unfortunate Events". Asa ca daca ai o zi nu tocmai buna, sau pur si simplu vrei sa asculti...altceva, here it is. LIGHT SURROUNDING YOU. Enjoy!
Trupa australiana a lansat pana acum doua albume, ambele premiate cu Discul de Platina. Este vorba de "Dreams" (2004) si "Real Life" (2006). Ambele au fost nominalizate pentru 6 premii ARIA (premiile muzicale australiene), si au castigat doua premii Vodafone New Zealand Music Awards.
De pe "Dreams", lansat pe 27 septembrie 2004, iti recomand calduros sa asculti "It's too late", "For one day" si "Come to nothing" (toate trei au avut succes, dar moderat). De pe "Real Life", lansat pe 8 iulie 2006, ai face bine sa asculti cel putin cele 4 hituri care au facut ca acest album sa ia Discul de Platina in Australia: "Running", "Unbreakable", "Never let you go", si cel mai bun single al lor de pana acum, "Light surrounding you". Dann le -a excplicat celor de la Warner Music Australia, ca "aceasta piesa vorbeste despre cineva care a avut tot potentialul din lume sa aduca iubirea in viata sa, dar nu a crezut suficient de mult in el". In videoclip o poti vedea si pe actrita Emily Browning, frumoasa care a dat, in 2004, viata personajului Violet Baudelaire in filmul pentru copii "Lemony Snicket's A Series of Unfortunate Events". Asa ca daca ai o zi nu tocmai buna, sau pur si simplu vrei sa asculti...altceva, here it is. LIGHT SURROUNDING YOU. Enjoy!
Pentru inceput...The man, the myth the music
When you're far away from home, you sometimes need to do something to get your mind off the daily activities. Some people go to the swimming-pool, others find their happiness in surfing on the internet, and others relax by listening to their favourite songs. I'm part of the third category. Today, at least, I am... It's great, but sometimes painful to have favourite songs. It can bring you great and bitter memories back to your heart. Today I asked my friends what kind of music they liked. They all picked different music genres. There was just one man who said he liked quality music. And I thought he was right: does the style really matter, if the song sounds great to your ears?
Today I had a thought: what if music never existed? Wouldn't we be bound to live a dry existence? Wouldn't we be acting like robots? Is the sound of music capable of changing the way we perceive life? Do we like a certain music style because it is closer to what we felt and feel, closer to what we believe in or is the music style the product of what we felt and feel for ages? Three hours and dozens of music genres later, I reached a conclusion: If the man was first and then came the sound of music, if it's true that the first sounds of music came out of the first tools that man has ever used, then the man created the music (and not God's Angels) and then it's also right that what man felt with the passing of ages, centuries and decades turned later into music... I happen to know some of my friends' favourite songs and listening to them it's like you get to know them better. I once heard a song and I knew it was somebody's favourite, and I caught myself saying: "It's him!" That song is him!
Only that one thing keeps my mind in action: weren't the last 5-6 decades the time were the man no longer had THE influence on the music, but rather the music on the man? Somehow what men felt was less important. The importance was now drawn on the moves. And with the beggining of the 60's - on the fashion. Look how well every decade is shaped. The 70's with the long, flared trousers and that certain hairdo, with big loops of hair. Artists were just beggining to explore new sounds in music. Then came the 80's. Ravashing style, huge earings,vivid colours, smashing hairdos, and new sexy strong beats. Then the 90's....Oh, the 90's. There's really something special about that decade. I was in my early childhood when Ace of Base, Dr. Alban and La Bouche were everywhere, from MTV down to my The lyrics, the casual clothing, the new beats - absolutely everything about the 90's fascinated and continues to fascinate me. So I thought: after all isn't it all about the beautiful memories? Or about the hope that one single song can bring you and change your life for the better?
I couldn't help but wonder: aren't the man and the music living in an everlasting symbiosis?
Today I had a thought: what if music never existed? Wouldn't we be bound to live a dry existence? Wouldn't we be acting like robots? Is the sound of music capable of changing the way we perceive life? Do we like a certain music style because it is closer to what we felt and feel, closer to what we believe in or is the music style the product of what we felt and feel for ages? Three hours and dozens of music genres later, I reached a conclusion: If the man was first and then came the sound of music, if it's true that the first sounds of music came out of the first tools that man has ever used, then the man created the music (and not God's Angels) and then it's also right that what man felt with the passing of ages, centuries and decades turned later into music... I happen to know some of my friends' favourite songs and listening to them it's like you get to know them better. I once heard a song and I knew it was somebody's favourite, and I caught myself saying: "It's him!" That song is him!
Only that one thing keeps my mind in action: weren't the last 5-6 decades the time were the man no longer had THE influence on the music, but rather the music on the man? Somehow what men felt was less important. The importance was now drawn on the moves. And with the beggining of the 60's - on the fashion. Look how well every decade is shaped. The 70's with the long, flared trousers and that certain hairdo, with big loops of hair. Artists were just beggining to explore new sounds in music. Then came the 80's. Ravashing style, huge earings,vivid colours, smashing hairdos, and new sexy strong beats. Then the 90's....Oh, the 90's. There's really something special about that decade. I was in my early childhood when Ace of Base, Dr. Alban and La Bouche were everywhere, from MTV down to my The lyrics, the casual clothing, the new beats - absolutely everything about the 90's fascinated and continues to fascinate me. So I thought: after all isn't it all about the beautiful memories? Or about the hope that one single song can bring you and change your life for the better?
I couldn't help but wonder: aren't the man and the music living in an everlasting symbiosis?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)