Despre lucrurile simple....transformate in prejudecati, probleme, certuri si ...nimic.
Jennifer Lopez included.
Ce au de a face toate una cu celalata, descoperi citind post-ul meu de azi.
Nu incerc sa o plagiez nicidecum pe Mihaela Radulescu, insa simt nevoia sa vorbesc despre lucrurile simple. Acele lucruri care par atat de lipsite de importanta, dar care pentru mine cel putin, sunt vitale in viata. Pe masura ce tastez litere, imi dau seama tot mai mult ca simt in sinea mea o detasare fata de tot ceea ce ma ranea pana acum. Vorbesc serios... sunt intr-un soi de "lasa-ma sa te las..." , intr-un fel de lene, dar nu propriu -zisa, nu lene din aceea fata de curatenia din casa. Ci mai degraba mi-e lene sa sufar. Mi-e scarba sa mai dau vreo importanta cuvintelor urate, amenintarilor, jignirilor. Mi-e pur si simplu lehamite sa-mi mai doresc sa fiu inteleasa, si nu doar considerata principalul vinovat al actiunilor celor din jurul meu. Sa fie de la zecile de pastile din ultimile doua luni? Pastile ba pentru raceala, ba pentru reumatism, etc samd... Dar e pentru prima data cand ceea ce urmeaza si vreau sa fac pe plan profesional intra pe locul I fata de orice alt plan. Sunt imuna, in rest, la orice altceva.
Tot se spune ca nu e bine ca intr-o relatie sa se caute vinovati. Si pot confirma asta. Asa cum zic si ceilalti, a cauta mereu vinovati, sau a da mereu vina pe una si aceeasi persoana mereu egal esuarea ,in timp, a relatiei. De ce? Pentru ca e logic, chiar daca numai unul ar fi vinovat mereu, frustrarea ca i-o spui de fiecare data nu-l va lasa nici pe cel mai puternic om de pe Terra sa isi revina sau sa se schimbe. Din contra, va acumula frustrari si umilinte, si va riposta la orice mic semn care ii arata lui ca armonia pe care si-o doreste se poate dezechilibra. Evident, un astfel de om mereu invinuit, pe drept sau pe nedrept (nu asta conteaza), nu poate avea o notiune a armoniei clara. Nu ii caut scuze unui astfel de om, dar el chiar nu poate avea o notiune clara de armonie si stabilitate. Asta pentru ca nici nu a vazut asa ceva, din moment ce i se tot reproseaza una-alta. De aceea, in mintea lui, incearca sa schimbe ceva, incearca sa proiecteze un soi de imagine a ceea ce ar putea sa insemne armonia in relatie. Si ii vin idei de comunicare, pentru ca el chiar isi doreste asta, idei de sinceritate totala si directa in relatie, idei de tandrete si iubire... Si poate, intr-o zi, asteapta sa ii dai vesti nu numai prin telefon, ci si acasa. Si evident, greseste, pentru ca daca partenerul are o zi mai proasta si nu simte nevoia sa vorbeasca acasa despre ce i s-a main intamplat la munca, ar trebui inteles. Perfect de acord. Dar cum ramane cu omul, a carui frustrari si dorinte de comunicare nu sunt inca bine stabilite, care nu ar trebui certat si considerat vinovat, mereu, chiar de-ar fi asa.
Greseli...despre lucruri simple.
Dar...nu e asa. Pentru ca oricat de perfecti am tinde sa fim, nu suntem. Si greselile apar. O simpla vorba spusa unui om, vorba spusa la nervi si pe care tu nu dai 2 bani cand o zici, il poate durea mai mult decat orice palma. Bineinteles, asta nu inseamna ca ideea principala e sa ii tragi palme sau sa te comporti violent. Apropo, niciodata nu am inteles oamenii astia. Cat de provocat ai fi, si cat de tare ti-ai pierde cumpatul, cand iubesti sau cand ti-e drag de cineva, cum ai putea sa te uiti in ochii lui si sa nu te doara ca ii dai o palma... indiferent cat de mult ar gresi...si mai ales sa stii ca e mai neajutorat decat tine, ca nu are puterea ta fizica...si ca emotional, il va afecta gestul mult, foarte mult timp... Prea multe cazuri la TV si nu vreau sa mai vorbesc despre asta.
Nu..perfectiune nu exista. Ca sa vii cu tupeu si sa spui ca nu gresesti niciodata, inseamna sa ai o doza mare de lipsa de bun simt, de ingamfare si ...de orgoliu. Da, orgoliul, acest dusman latent care zace in multi dintre noi, si care pune stapanire pe sufletul unor oameni, pana ii transforma in niste sclavi. Sclavi ai unei gandiri proaste. Cei mai multi oameni orgoliosi sunt cei care spun despre ei insisi ca nu sunt orgoliosi. Sunt atat de mandri si trufasi incat le este pur si simplu teama sa isi piarda din credibilitatea obtinuta...le este teama ca cineva sa vada si partea lor slaba. Le este teama, cu alte cuvinte, sa -si accepte propria conditie de om...aceea de a fi uman, in primul rand. Li se pare ca ei au descoperit Universul, ca ei au stabilit reguli si principii care nu pot fi incalcate de nimeni. Decat de ei insisi.
Bullshit! Ca sa spui ca omul care plange e slab, e cea mai mare dovada de orgoliu pe care o poti avea. Si de ce, ma rog, sa-mi ascund lacrimile? De ce ma fac lacrimile mai putin puternica? Nu! Oameni buni, incetati cu prejudecata asta cu plansul. Daca o femeie plange, se spune ca boceste. "Ca toata ziua asta stii sa faci...sa bocesti..." Sunt vorbe care dor, si iti rasuna in minte de fiecare data cand te emotioneaza ceva. De parca ti-e si frica sa mai plangi de fata cu omul de langa tine. De parca nu e uman sa versi lacrimi. De parca nu si el a plans cand s-a nascut, facand astfel dovada doctorilor, ca e viu si sanatos.
Inteleptul Osho, cu care nu sunt total de acord in privinta multor lucruri, are dreptate insa cand spune ca trebuie sa lasi mintea, sufletul si organismul sa isi urmeze cursul firesc. "Daca simti nevoia sa razi, razi din tot sufletul, daca simti nevoia sa plangi, plange din tot sufletul." Fara temeri, fara a tine cont de cine e langa tine... plansul e una dintre cele mai eficiente metode de a scapa de o incarcatura negativa...de ceva ce ai experimentat si te-a marcat profund. Adica arfi mai bine daca as tine in mine, si as izbucni pest luni sau ani... cand "ecoul" trairilor mele poate lua o turnura neasteptata? A se vedea cate cazuri de oameni care ajung sa se sinucida, sau sa ucida oameni dragi, pentru ca au fost mutilati psihic, prin aceea ca nu li s-a permis, sau au fost judecati ca fiind "lasi" sau "slabi" pentru ca plang.
Orgoliul, inamicul ascuns al sanatatii oricarui cuplu.
Cand pune stapanire pe om, il distruge lent. Il face sa creada ca numai el detine controlul, ca numai el stie tot, ca numai el poate hotari, ca numai el este perfect, si ceilalti sunt prosti. Atunci cand hotarasti sa iti unesti destinul cu al altcuiva, nu include si orgoliul in ecuatie. Pentru ca pur si simplu nu va merge. Nu are cum. A nu-l lasa pe celalalt sa se ocupe de lucrurile casnice, in sensul de a nu-i lasa putere de decizie de unul singur in unele chestiuni, inseamna privare totala de incredere. Inseamna a-l face sa simta ca nu valoreaza nimic. Nu e normal sa nu poti pune o perdea in casa pentru ca asa vrei, pentru ca esti femeie, si e logic ca tu sa te ocupi de asa ceva, nu barbatul, si el sa-ti spuna ca nu! ca la vara... nu e normal sa nu poti invita rude la tine, pentru ca el zice nu! ca nu vreau eu!!! - si sa te intrebi de ce oare se mira el ca nu are pe cine se baza, daca el insusi nu te lasa sa te comporti firesc, sa iei decizii firesc, normal, cautand TU solutii pentru ceea ce ti-ai propus, consultandu-te logic, cu EL, dar avand acea incredere din partea LUI ca stii ce faci. Si asta se intinde la multe "domenii". Nu vorbesc din proprie experienta, dar stiu multe fete care patesc asa. Asta nu e relatie normala. Se cheama DOMINARE, si mai devreme sau mai tarziu, cel dominat, care nu se poate desfasura normal, va decide sa ....decida de unul singur.
Orgoliu: nu admiti ca si tu gresesti, nu-ti ceri scuze, blamezi lacrimile, jignesti, dupa care nu vorbesti cu zilele....
Inainte de a lua decizii pripite, inainte de a fugi in bratele primului venit/primei venite, inainte de a da cu piciorul la ceva frumos, oamenii cu orgoliu (pe care nimeni nu-i uraste, nu are nimeni nimic cu ei, dar nici nu ii aclama pentru faptele savarsite din prea multa trufie) - ar trebui sa se gandeasca atat:
1. Nimeni nu le va spune in fata cat de prost gandesc ca sunt asa orgoliosi.
2. Majoritatea problemelor aparute in afara relatiei (adica oriunde altundeva, la servici, cu prietenii etc) vin tot din orgoliu si din neputinta de a lasa de la ei, de a ceda macar putin.
3. O parte din problemele din relatie isi au radacina adanc infipta in orgoliul lor. orgoliosii pot sta luni de zile fara sa-ti vorbeasca dupa o cearta, sau daca iti vor vorbi, iti vor vorbi in doi peri, ironic si zeflemist, pana isi revin. asta daca isi revin, ca la ei nu ai niciodata cum sa stii, daca nu cumva iti mai poarta ranchiuna undeva in suflet. de obicei iti poarta, si la orice ciondaneala vor avea grija sa iti aduca aminte cum i-ai suparat tu acum 7 luni si 1 zi, si cum le-ai suparat rudele si tot asa... ca sa nu-ti mai zic ca nu te vor invita niciodata la masa, nu vor mai imparti nicio bucata de portocala cu tine, dovedind ca sunt imaturi si incapabili sa comunice normal. cearta e cearta pana la urma, si nu trebuie bagata in aceeasi categorie cu ce mancam la masa, mancatul impreuna, etc.
Cea mai stringenta problema a orgoliosilor: nu isi vor cere niciodata scuze, adica ei nu pot fi umani si demni de a recunoaste fie si vina cea mai mica pe care o au. din contra, ei ii considera pe cei care admit ca mai gresesc si isi asuma vina - drept slabi. pe cand, cat de ridicol stim cu totii ca poate fi un om despre care tot stiu ca greseste la anumite faze, numai el/ea nu vrea sa recunoasca. incat, pana si ceilalti au renuntat sa ii mai reproseze cat de mult greseste prin a nu recunoaste cand greseste, astfel incat ii dau apa la moara sa devina si mai...orgolios. pana acum, la cele mai mari certuri, cu siguranta cel neorgolios grabeste impacarea, incepand primul sa vorbeasca, sa cheme la masa, sa inceapa o discutie sau orice...orgoliosii nu realizeaza catusi de putin ca daca se intampla sa aiba langa ei o persoana diametral opusa la faza cu orgoliul, adica ne-orgolioasa, pot rezolva orice problema mult mai usor, daca lasa din orgoliu si recunosc unde este vina lor..daca incearca frumos si tandru, sa arate celor ce au gresit ca au gresit, si ca de aceea ei, mai orgoliosi din fire, au reactionat mai urat. dar ca le pare rau, si vor incerca si ei pe viitor sa fie mai ok atunci cand sunt provocati, poate fara vointa celuilalt. si ar fi suficient. "celalalt" cu greseala, se va simti mult mai umilit si mai vinovat, in momentul in care te comporti frumos cu el cand greseste, si va actiona muult mai rau cand il vei starni prin jigniri si ofense.
"Chiar daca eu gresesc, stapaneste TU duhul blandetii. Imi va fi prea rusine ca sa mai repet greseala. Jigneste-ma si ironizeaza-ma odata, si creierul meu nu va mai putea functiona normal. E logic ca voi continua sa vorbesc, din cauza durerii provocate de modul in care-mi vorbesti..."
4. Orgoliosii sunt oamenii extremelor. cica nu exista gri, ci doar alb sau negru. tot ei sunt cei care recunosc ca traim vremuri grele, in care trebuie sa mai faci sacrificii si economii si tot felul de chestii ca sa iti fie mai bine. adica pana la urma, tot e vorba de gri. alb si negru sunt situatiile disperate, in care deciziile sunt de cele ai multe ori, iminente si riscante de-a dreptul. vremurile in care traim, nu ne lasa aceasta oportunitate de a trai ori ,alb ori negru. societatea in care traim, din pacate, te face sa cauti solutia de mijloc...sa impaci si familia, si serviciul etc samd. da, gri-ul nu e o situatie fericita, dar cel putin nu e o extrema riscanta, de care societatea de azi se fereste cat poate de mult, pentru ca nu are de unde sa-si asume extreme riscante. pur si simplu nu are cum.
5. Cel mai grav este sa lasi orgoliul sa-ti distruga relatia sau bazele familiei. sa te certi cu oricine care se ia, chiar si fara drept de tine, dar cand stii ca cearta cu ei, te va aduce iar intr-un stadiu in care trebuie sa o iei de la capat, cand si altii depind de tine, well...atunci e nasol. atunci inseamna ca nu ai depasit pragul de adolescenta, pubertate, sau in fine, 20 si un pic de ani, cand da...iti permiteai sa te iei cu oricine la harta si sa demonstrezi cine esti tu. dar de la o anumita varsta, intelepciunea ar trebui sa isi spuna cuvantul. in lumea asta vei cunoaste tot soiul de oameni, oricum o dai. unii mai destepti, de la care te vei grabi sa inveti, altii mai prosti, care te vor intrece fara o baza reala si te va durea. te va rani in orgoliu...si da, orice om are o doza mica de orgoliu. nu am zis ca nu. dar sa nu rezisti sa ai de-a face si cu oameni mai prosti ca tine, si sa-i accepti asa cum sunt, cand e atat de greu sa ai de-a face cu orice in zilele noastre...e pur si simplu... si dreptatea ta, dar si un pic de imaturitate si de orgoliu!
6. Sa spui ca un om normal nu are nicio grija pe lumea asta, e si mai mare orgoliu. asta pentru ca tu orgoliosule nu vrei niciodata sa arati ca ai si tu griji. de parca tu vii de pe alta planeta, unde e totul roz, bine si frumos. aa...dar cand sunt probleme care te privesc si pe tine, din egoism, incepi sa le reprosezi altora ca nu isi fac suficiente griji cu privire la acea problema, si ca o trateaza cu superficialitate. vaaai, cum s-a trezit dintr-odata spiritul de om realist, cu probleme de rezolvat in viata!
Repet..nu fac parte din persoanele care trec prin asa ceva...dar stiu cazuri si e foarte aiurea si frustrant...
Solutie de moment: daca nu -ti poti inlatura orgoliul, macar nu-l critica mereu pe cel de langa tine.
Nu stiu.. revin la problema mea... daca stii ca nu poti lasa de la tine, ca pur si simplu ti-e prea greu sa recunosti ca ai si tu o parte din vina ca se ajunge intr-un punct nasol, daca nu poti sa iti ceri scuze fata de sufletul unui om, care- de bine, de rau, te asteapta mereu cu aceeasi caldura cand deschizi usa, chiar daca nu totdeauna are "moaca" de om fericit, ( ideea e ca e mereu fericit ca ii esti suflet -pereche!) - macar taci si nu incepe sa te iei de chestii pe care le face omul de langa tine. ca nu ai pus aia bine, ca nu ai gandit corect, ca iarasi nu stiu ce... deci macar accepta-l asa cum e.
Exemplu de relatie fericita, nu de basme, nu ca in filme..ci normala.
Nu pot sa spun ca sunt fanul nr 1 al lui J.Lopez, dar cu siguranta am ajuns sa o admir enorm pentru ceea ce este. Se tot spunea prin reviste ca e o fitoasa. Din ce-am vazut in interviuri, filmari cu camera ascunsa pe la ea pe acasa, etc samd...nu e deloc asa. A pornit de foarte jos, a cunoscut si bunele si relele, e casatorita de peste 3 ani jumate si are 2 copii, si spune ca maternitatea a maturizat-o si mai mult. Intr-un interviu acordat revistei LATINA, la sectiunea "Cupid's Sweetheart", Jennifer Lopez se deschide in fata reporterului, isi recunoaste greselile din trecut, si povesteste cum decurge relatia sa cu Marc Anthony. Cu exemple...
(urmeaza traducerea in romana a articolului...ceea ce la 4 jumate dimineata e mai obositor, dar se merita!)
Reporter: Care este cea mai mare lectie despre iubire pe care ai invatat-o pana acum?
Jennifer Lopez: Poate ca e acel ceva despre care vad ca lumea nu vorbeste mai deloc, ceea ce ma surprinde. Si anume, faptul ca trebuie sa iti dai interesul, si sa "lucrezi" intr-o relatie, la fel de mult caum iti dai interesul si lucrezi in orice altceva. Ne concentram atat de mult pe cariera, si sunt intru totul de acord cu asta, dar trebuie sa "depui" o munca serioasa si pentru a-ti crea si , ulterior mentine un "parteneriat" si o casnicie solida. Nu e deloc usor, si cine reuseste sa aiba o casatorie de succes, merita o strangere solida de mana! Intr-o relatie/casnicie, trebuie sa cresti odata cu partenerul, trebuie sa te "mulezi", daca vrei, dupa el, si el dupa tine. Sunt o gramada de lucruri adunate intr-unul singur. Femeile trebuie sa-si gaseasca un echilibru, prin a se sustine singure si a nu-si pierde puterea individuala. Eu nu pot deveni dintr-odata "noi" - si cred ca femeile cam fac asta - devin dint-odata sotii, prietene....
R: Dar asta e destul de comun femeilor latine... sunt crescute sa devina oarecum supuse barbatilor cu care se casatoresc...
J.Lo: Da, suntem crescute astfel, si apropo, eu gasesc o bucurie in asta, dar pana la un punct. Dar nu sa vina sa-mi spuna: "Serveste-ma in acest moment cu mancare" sau " Fa-mi masaj la picioare, acum!" Trebuie sa ma aprecieze si sa aprecieze corect ideea de "supunere" a femeii. Unii barbati in ziua de azi nu prea stiu sa faca asta. Si ar trebui. Dar e si rolul nostru, al femeilor, sa le spunem barbatilor de langa noi: "Hey, totusi eu valorez ceva aici! Si fac tot ce fac pentru ca te iubesc! Recunoaste ca pot avea de unde alege, dar aleg sa fac asta!"
R: E cam greu sa "corectezi" din mers rutina si lucurile rele devenite obisnuinta.
J.Lo: Trebuie sa ai curajul sa-i spui: " Uite, asta nu e bine. Ma doare, si daca ma iubesti, nu mai fa asta!" Din pacate, nu toate rostim mesajul asta, sau, daca-l rostim, nu ajunge suficient la urechile celor la care ar trebui sa ajunga...Din pacate, un astfel de mesaj ajunge sa fie interpretat ca si cum te-ai plange de ceea ce-ti face - ceea ce e plictistor si nasol. Ideea e sa te iubesti pe tine insati intr-atat incat sa nu ajungi o victima. Sa nu ajungi acea femeie neapreciata si neiubita pe cat ar trebui! Pentru ca peste asa ceva, nu se trece chiar usor...
Relatia cu Marc - respect, admiratie si iubire...
R: Ce iti place cel mai mult la relatia ta cu Marc?
J.Lo: Totul e superb in casnicia noastra. In primul si in primul rand, ne iubim foarte mult. Cu adevarat si sincer ne iubim, nu e o iubire dintr-aceea copilareasca si superficiala, de moment. Intre noi exista un puternic sentiment de respect, admiratie si iubire. Noi chiar credem ca putem deveni, unul prin altul, oameni mai buni. Cred ca Marc ar fi de acord cu propozitia anterioara. De fapt, ne fortam unul pe altul sa devenim tot mai buni, si asa cred ca ar trebui sa fie in orice relatie.
Nu ar trebui sa traiesti cu cineva care te face sa te simti mai putin valoros decat ceea ce esti!
R: E cam greu intr-o relatie, sa iti dai seama cand e bine sa "lucrezi" si cand e bine sa renunti. Privind in trecut, simti ca nu ti-ai dat toata silinta in relatiile pe care le-ai avut?
J.Lo: Da...e adevarat. Cred ca eram foarte concentrata pe ceea ce faceam la momentul respectiv. Si nici nimeni nu -ti spune ca trebuie sa te implici mai mult, daca vrei sa fie bine. Exista si o notiune a basmului, pe care tu o ai deja proiectata in minte, ceva de genul :"Ei, si daca n-o sa mearga, nu-i nimic, inseamna ca nu ne-a fost dat sa fim impreuna" [rade]...Dar nu-l gasesti pe Fat -Frumos din basme, unde totul e perfect - nu tu cearta, nu tu discutii in contradictoriu, sau pareri diferite. E ridicol, asa ceva nu exista! Ajuni, pana la urma, la un punct, cand iti spui : "Trebuie sa mai "lucrez" cu mine, si daca il iubesc cu adevarat chiar voi lucra la defectele mele, iar daca el mai iubeste cu adevarat pe mine, va lucra la ale lui.
-mai multe detalii despre J.Lo in revista
www.latina.com.
-nu detin niciun drept de autor asupra textului...e doar traducere si atat.
-imi
iubesc partenerul, desi nici noi nu suntem perfecti. undeva, stiu ca simte si el la fel ca mine....
Cam asta ai tu de facut..sa te strecori printr-o facultate, sa supravietuiesti pe banii parintilor si sa intretii relatii sociale cat mai pline de "miez"...in fond, sa te distrezi pe cinste, ca, ce pana mea, odata are omul 20 de ani...
Dar nu despre asta era vorba..era vorba despre fericirea pe care nu suntem suficient de pregatiti sa ne-o asumam..doar ne-o imaginam, presupunem ca este undeva si ca ne asteapta pana o vom gasi intr-o zi..nu ne bucuram de lucrurile marunte, si tot ce e frumos in viata noastra, e luat de bun si de normal..azi,de exemplu am fost fericita cand am vazut pe net poze si filmulete cu niste catei tare draguti,pomeranieni..acum cateva zile,am fost tare fericita cand am vazutla un tiganas primii ghiocei de anul asta..am mai fost fericita cand am vazut la Albina un catelus de plus tare simpatic..dar tot nu cred ca e suficient..as vrea sa fiu fericita maine dimineata ca ma trezesc si ca toti cei dragi mie imi sunt alaturi, ca suntem vii si sanatosi cu totii, ca avem unde sta si ce manca..sa fiu fericita cand vad ceva dragut, cand aud o melodie care imi place, cand ma intalnesc cu o persoana draga....
In ciuda faptului ca e textul e scris la persoana I singular si la peroana a II-a, "Eul" de mai sus nu o reflecta in totalitate pe Catalina,desi in mare masura sunt gandurile ei, iar prin "Tu" nu ma refer la tine cel care intamplator sau nu imi citesti aberatiile..Ma refer la un oarecare "tu", o persoana reprezentativa speciei si generatiei din care facem parte..Orice asemanare cu tine ca persoana poate fi o coincidenta sau poate fi dovada faptului ca te-am incadrat bine intr-o categorie sociala..
