Neamuri de peste hotare, simtiti-mi lacrimile!

Sunt curioasa... cate dintre neamurile care s-au prefacut ani de zile, cu o maiestrie numai de ei stiuta, ca ma iubesc, ca tin la mine, ca imi recunosc drepturile.... dar care ma barfeau pe la spate cu si mai mare maiestrie, care imi tradau orice mic secret, care faceau din tantar-armasar, dar in fata mea zambeau mieros- cate dintre ele ma ajuta acum la ananghie?
Oare la cate dintre ele se uita acum Tata Petrica din cer, la care i s-a alaturat poate si bunica, in semn de solidaritate, desi si-a dat seama ca a comis o nedreptate in ceasul 15... Unde e tata sa tune si sa fulgere peste fratii si surorile lui, sa planga si sa le spuna.... : eu am murit, dar in urma mea au ramas 2 copii. 2 copii fara nicio vina, ca voi serpii, cu siretlicurile voastre, si cu temperamentul vostru de barfitori, i-ati facut pe ei sa treaca prin niste clipe groaznice...prin niste momente urate... prin care nu credeau ca o sa treaca vreodata... sa prefere sa se roage ptr bunica lor de la departare, decat sa treaca prin satul, prin care odata zburdau, se jucau si imparteau aceleasi blide si linguri cu voi! Sa prefere sa se vorbeasca orice despre ei, decat sa se considere ca umbla numai dupa avere, cand Dumnezeu vede si stie ca nu-i asa! cum de, cel mai mic dintre cei 6 frati, care luat asa pe drept, avea drept la casa si pamant, daca a murit, nu mai are drept la nimic?

Cum de copiii lui nu au? Si nu e ptr ca vreau sa pun barabule sau curechi pe strat, sau sa-mi fac casa acolo, si de aia imi trebuie pamant! NU! Nu sunt ca Ioan al Glanetasului, din romanul cu acelasi nume! Nu sunt obsedata de pamant, si nici fratele meu nu este! Dar e o nebunie, si o ilegalitate ceea ce s-a facut cu noi...si daca as sta prin tribunale, as avea castig de drept, dar se merita sa lupt? Si cu cine....cu ei??? Care sunt in stare sa pacaleasca judecatorul cu zambetul pe buze, jurandu-se ca "sa le sece mainile" sau sa "ii trazneasca Dumnezeu" daca ei au indraznit sa faca ceva rau... Nu.... ce-i drept nici n-au facut: numai un fals in acte, sau au pacalit-o pe bunica sa semneze un act de vanzare-cumparare, in ideea ca noi , cei doi frati, vom primi bani pe pamantul cuvenit, vreo cateva hectare bune (am decizia de la Radauti acasa la Dorna). Mai exact, de cand eram noi mici si bunica noastra de-a dat pe noi, nepotii ei, in varsta de 2, respectiv 10 ani, in judecata!!!!..Dupa care si-a retras acuzatia, spunand ca ea nu a stiut exact, ca a fost dezinformata.... in fine...nu vreau sa patez memoria unui om minunat  per ansamblu, un om care m-a crescut in fiecare vacanta de vara, si care a fost si este  totusi, indiferent de situatiile ulterioare, bunica mea!

Dar cum ramane cu tatal meu??? De ce fratii si surorile lui, [cu execptia matusii Dora si a familiei ei], in special un frate cu tot familionul lui, ii pateaza memoria cu buna stiinta, in continuare? prim simplul fapt al dreptatii! Nu e nevoie sa speli un om batran la fund daca e bolnav, daca nu ai posibilitatea sa vii sa faci asta. Nu e nevoie sa il pupi in fund la figurat...Dumnezeu stie ca iubirea noastra fata de bunica a fost si este pura si vie, nu ca cei de prin ograda, care asteptau sa moara saraca batrana, ca sa mai puna mana pe ceva, sau pur si simplu pentru a o scoate din peisaj! Oameni in care crezi si carora le marturisesti secrete, idei, iubire... si care nu au bunul simt sa te anunte macar cu o zi inainte ca nu au chef sa iti vina la nunta, desi tu de-abia asteptai, cu sufletul pur, sincer, intalnirea cu ei. fara nici cea mai mica rea intentie! Desi iti spusesera de nenumarate ori, ca vor veni!

Tocmai pentru ca a fost si este iubire pura fata de tot ce -a fost bunica, fata de toata copilaria noastra pe acele melaguri, tocmai pentru ca o respectam pe ea si pe toti cei care macar au incercat sa ne inteleaga problema, tocmai de aceea preferam sa mergem acolo nestiuti de nimeni, sa punem lumanari la mormantul tatalui si al bunicii cu lacrimi in ochi, cu sinceritate, si cu sincera parere de rau fata de toata situatia! NU e nevoie sa ne vada tot satul, pentru a vorbi....ceea ce simtim noi e din suflet, curat si pur!

Nu mama noastra ne-a intors impotriva, asa cum se crede, ci din contra...doar sila si lehamitea de-a mai merge intr-o casa unde, in afara de barfe si un ranjet fals, nu e  nimic. Nimic in sufletele oamenilor acelora, care isi fac case pe sudoarea bunicii si a mosului George...si poate chiar pe o parte din pamant care mi s-ar cuveni mie sau fratelui meu. Si de ce ar trebui sa ma simt vinovata ca imi cer dreptul? Oare de ce? Oare de ce ar trebui sa ma simt vinovata ca traiesc si eu pe lumea asta, ca oricare om? Ca si toti verisorii si verisoarele de prin strainatate, la care notiunea de criza presupune o masina de cateva zeci de mii de euro, o viloaca cu chirie, sau chiar casa proprie, o afacere buna, copii, servici si luxul aferent unui trai in strainatate?

Va invit cu drag si dor aici, dragi neamuri de la Radauti, plecati pe alte meleaguri! Simtiti gustul traiului romanesc! Cu o licenta luata, cu facultatea terminata, cu master cu plata de "n"-spe milioane pe an, cu lipsa unui serviciu, sau un serviciu la care inca nu ai carte de munca, pentru ca de abia te-ai incadrat, cu un apartament cu chirie, in care ai stat 6 luni, si in care peste 2 saptamani vei fi dat afara, ptr ca proprietarul isi vinde apartamentul!!! Iar tu nu ai bani!!! Decat daca iti vinzi masina, pe care nu poti lua f mult pe ea, ptr ca e din 2006... si iti mai trebuie cel putin 10.000 de euro, ca sa iti poti permite macar sa visezi sau sa te gandesti la o garsoniera de cumparat!

Sunt doar curioasa dragi neamuri? Unde ati disparut cu totii, cand am nevoie de un imprumut, macar? Nu mai indraznesc sa va cer partea mea si a lui frate-miu de bani, desi, daca as fi rautacioasa (si cred ca ar trebui sa fiu, la cate ni s-au facut, numai ca nu ma caracterizeaza!!), la cate a adus maica-mea la tara, si haine, si banuti, si mancare (se pare ca ati uitat...era buna o proasta care sa faca mancare in concediu, si sa aduca de toate) - macar de o parcela de pamant din pomat, si tot s-ar aduna!!!

Ma doare! Poate niciodata nu am avut atata curaj ca in seara asta sa spun ce simt! Dar ati comis o mare ilegalitate! M-ati chemat prin excursii care mai de care, ca sa scapati dupa aia de orice obligatie...ma faceti sa cred ca a fost doar un pretext murdar...si asa, am venit ca fraiera, punandu-mi sufletul pe tava, si considerandu-va ca fratii...desi poate nu aveam atatia bani ca voi, sa va aduc atatea cadouri... insa am facut tot ce am putut si din suflet...ca sa imi aud vorbe, dupa. Multumesc de bunatate!

Tocmai de aceea, de ce nu vreti un schimb de experienta? Sa-mi zambeasca si mie soarta macar odata! Atingeti-mi ochii si simtiti-mi lacrimile! Sunt sute de picaturi, zi de zi! Nu e de mine sau de fratele meu, e in primul rand nedreptatea fata de tatal nostru decedat - cea care doare. Acel act de la ai mei, care arata negru pe alb ca bunica nici nu l-a mai luat in considerare ca odrasla ei, ca si cum ar fi avut numai 5 copii, nu 6. ASTA DOARE! Vorbele goale, si promisiunile ca noi vom avea un ajutor ptr a porni in viata, ca vom fi ajutati cu banii de pe pamantul cuvenit- promisiuni care au fost doar vorbe de c***t pentru voi! Pentru ca apoi, vazandu-va toti mari proprietari asupra Voitinelului, sa uitati de unde ati plecat, sa uitati de promisiuni, sa va sustrageti toti de la orice obligatie sau indatorire, de parca numai bunica era vinovata, ca ea a luat decizia, dar voi iti fi fost niste sfinti, si noi nu stiam! Oooo! Cata nesimtire! Cate i-ati bagat in cap bunicii! Sau chiar daca nu, daca ne iubeati atat, pe cat va laudati ca o faceti, i-ati fi spus si ei ca nu procedeaza corect! V-ati fi pus o clipa in locul nostru, macar! Fara sa ne urati ca suntem de la oras! Ptr ca din contra dragi neamuri! POate acum ca traiti in mari metropole ale lumii, realizati si voi ca viata la oras nu -i deloc picnic! Adica deloc usoara! Nu poti iesi in spatele blocului, sa iti iei salata verde si ridichi de pe strat! Nu poti da cu un bolovan in copac si sa cada merele asa, la cheremul tau!

De aceea, cand imi aduca aminte ca eu, de fiecare data cand veneam inapoi acasa din vacanta, plangeam dupa voi! Mi-erati toti dragi, si va consideram mai ceva ca fratii! Ma gandeam cu frica uneori la voi...oare va e bine, oare aveti ce manca? Aveti unde pune capul sa dormiti? Se descurca bunica sa va creasca pe toti, in situatia care era atunci?
Unde e solidaritatea, dragi verisori, unchi, matusi? Nu va mai ajung casele si masinile? Asa-i ca atunci cand puneti capul pe perna seara, va ganditi cum o sa mai bagati o mobila in casa, sau o sa faceti vreo tranzactie cu o masina, sa va luati una mai buna si poate mai iefttina, ca deh, vremurile...criza.. Unde e solidaritatea? Sa va ganditi si voi la mine si la noi macar o clipa? Nu ca...popa Catalin are, ca nu-i asa! Numai el stie ce greutati are acum in familie, si daca nu ma credeti, sunati-l! Iar de mine, prefer sa nu mai vorbesc, ptr ca nu mai vreau sa ma plang! Ma podidesc acum lacrimile....durerea amintirii copilariei mele minunate la Voitinel, care se intrepatrunde cu durerea faptului ca neamurile nu-ti sunt neamuri pana la urma, ca fiecare e ptr el, si ca ii doare in fund de tine, si cu durerea ca nu stiu unde o sa stau peste cateva zile, si ca imi doresc sa am apartamentul meu ca nu stiu ce. Macar o garsoniera! Si nu sare nimeni sa ma imprumute macar! Nu am posibilitatea cumpararii unei garsoniere macar, iar banutii aceia pe care ni-i datorati ne-ar fi ajuta, pe fiecare din cei 2 frati, enorm! Dar nu stau in banii vostri, pentru ca voi face in asa fel incat sa ma descurc pe picioarele mele, alaturi de sotul meu!

Cert e ca tata Petrica, de acolo din cer nu poate face dreptate singur! Si e neindreptatit, ptr ca fiii lui sunt neindreptatiti....e trist, pentru ca unica lui fata nu are siguranta zilei de maine!.... Iar rudele ei sunt rude doar cu numele :( Asa cum probabil, au fost toata viatza....

PS: Tot respectul pentru matusa Dora, copiii si nepotzii ei...care simt ca sunt cu adevarat alaturi de noi, si nu de forma... eu cel putin asa simt si sper... m-ar durea sa stiu ca ar fi influentata negativ de toti oamenii aceia rai....:(

Anyway

Anyway lyrics

You can spend your whole life buildin'
Somethin' from nothin'
One storm can come and blow it all away
Build it anyway

You can chase a dream
That seems so out of reach
And you know it might not ever come your way
Dream it anyway

[chorus]
God is great, but sometimes life ain't good
When I pray it doesn't always turn out like I think it should
But I do it anyway
I do it anyway

This worlds gone crazy and it's hard to believe
That tomorrow will be better than today
Believe it anyway
You can love someone with all your heart
For all the right reasons
An in a moment they can choose to walk away
love 'em anyway

[repeat chorus]

You can pour your soul out singing a song u believe in
but tomorrow they will forget you ever sang
Sing it anyway!

Yeah I sing,
I dream,
I love anyway!

Postare la care nu gasesc titlu, desi m-am straduit!!!

Sunt lucruri care dor.
Atunci cand o familie pe care ai indragit-o mai mult decat orice este laudata numai odrasla originala, nu si cea..."adoptata". Cand se spune ca banii sunt doar ai odraslei, nu si a celui adoptat. Cand mana odraslei e mana buna de meserias, dar vocea celui adoptat mai trebuie lucrata.
Cand intr-o familie mai tinerica, cel mai mic nu are cum sa hotarasca cati bani merg la sertar si cati la buzunarul fiecaruia. De ce...nici acum nu stiu. Ca doar si el a adus bani in casa si ar putea avea acest drept si el. Dar da, cel mic nu poate sa glasuiasca, de teama ca cel mai mare sa nu se enerveze si sa nu faca scandal. Deci da. Nu exista comunicare, nu exista corectitudine din anumite puncte de vedere. Si e dureros.

E dureros sa vezi cum niste oameni in care ai crezut te dezamagesc pe zi ce trece, in special cei de sex masculin din familia de care vorbesc. Cum se lauda ca sunt cei mai tari, si nimeni nu spune ca nu sunt... dar cat e de dureros sa vezi ca o fac asa...en-gros, pur si simplu, fara pic de modestie. Nu am crescut asa... la noi s-a vorbit de toate in casa, si nu l-am vazut pe taica-miu o clipa batandu-se cu pumnul in piept ca cine-i el si a cui e el... cu toate ca sincer este unul dintre cei mai buni meseriasi in domeniul lui din tot orasul. Ma simt scarbita sincer...am venit acasa cu muzica tare in castile de la telefon, aproape plangand, simtindu-ma singura si a nimanui pur si simplu. Imi trebuia o lectie...? Trebuia sa asist la show-ul dat de cineva, cum ca el e cel mai tare din parcare, impreuna cu odrasla lui, iar noi restul suntem prosti? Pentru ca mai avea putin si asta spunea!

M-am saturat de concursul asta pe care eu nu l-am initiat, dar pe care vad ca unii tin mortis sa-l intretina...care e mai tare si mai ...bazat! Ma doare sufletul pentru o femeie care a chinuit ani de zile, cu zambetul pe buze, si nu stiu sincer daca as putea sau voi putea sa am rabdarea ei... sa ma las pe mine, sa fiu umila, de parca oamenii nu s-ar fi nascut egali, de parca ea e sclava si el e vezi Doamne, sef cu putere absoluta! NU E CINSTIT! Desi are si ea toanele ei, doar ea stie cum a trait, si chiar daca nu e o dama cu fitze de Bucuresti, e o femeie demna de tot respectul. Corecta, cu un suflet mare, nu falsa, nu plina de orgolii tampite si in niciun caz dornica de aplauze, laude ca unii de pe langa ea, care par sa se fi nascut numai pentru asta.

Ma intristeaza rautatea unora de a putea scoate un sunet despre felul in care am crescut , fie el cat de mic. Nu am crescut in cea mai tare familie, ca nu e nimeni perfect. Dar s-a comunicat totul, nu s-a mers pe orgolii prostesti, iar mama sau tata, chiar daca tineau fiecare la proprii parinti ca la ochii din cap, intelegeau totusi ca sunt casatoriti, ca viata e intre ei doi acum, si ca indiferent cat si cum ar gresi sotul sau sotia, trebuie sa tii in primul rand cu dreptatea, dar sa inclini totusi sa tii mereu cu cel cu care iti traiesti viata. Nu sa ii nesocotesti parintii celuilalt, sau sa nu fii la fel de atent si omenos cu ei, dar nici sa-ti denigrezi sotia sau sotul sau sa negi anumite defecte ale familiei din care provii -in fata partenerului, desi ele sunt vizibile mereu, si tu mai tare te faci de ras incercand sa bravezi.  Sa dai c****ul cu parfum, cum s-ar spune. 
Pentru ca asa si este. Vad ca asta e procedeul.
Stiu o gramada de lucruri care ma dor, si care pe oricine ar pune ganduri, si cu toate astea, daca inca mai sunt aici, inseamna ca totusi traiesc si eu prezentul asa cum pot. Tot invat. Si tot mai mult mi se face dor de momentele in care eram numai de-o schioapa, cu armonia si iubirea din familia mea, care ar putea fi preluata si de unii de langa mine, fara sa li se para ca fac nu stiu ce sacrificiu, sau sa creada ca ma dau eu mare cu familia mea. NU! Toti au familii frumoase, dar totul la mine e pana la lauda de sine fara motiv, prosteasca si anume facuta, rautatea, falsitatea, perfidia!!! Mai ales perfidia!!!

Ma tot consolez cu ideea ca neamurile ti le da Dumnezeu... si trebuie sa accepti si modul in care unii se lauda, fie ca au luat un pahar, fie ca nu, fie ca te fac sa te simti prost, si asta au vazut si cei prezenti, si au simtit-o si ei, si mi-au spus sa nu bag in seama... M-am simtit ca la circ, pentru ca s-ajung acasa, si sa ma intreb...oare cei de langa mine inteleg prin ce trec? Oare au spirit empatic? Oare incearca sa se transpuna o secunda in locul meu...sa mearga ei la anumite familii si sa inceapa aia un circ de prost gust? Si cand ajung acasa, nimeni sa nu-i bage in seama, sau sa le spuna macar o vorba buna. Nuuuu, am invatat ca asta-i genul de discutii pe care nu le pot avea cu cei dragi, din pacate. Refuza. Iti pun pumnu'n gura. Ei sunt perfecti. Iar tu taci, inghiti si SINCER, te imbolnavesti lent, dar sigur.

Noroc ca mai exista locuri unde poti sa scrii, fara sa te bage nimeni in  seama, dar macar in speranta ca peste ani, cineva va da de postarea asta, scrisa cat se poate de vag, pentru ca nu vreau sa intru in detalii si sa dau de d**cu... sau sa supar pe cineva. Acel cineva ar trebui sa accepte ca nu e nici el perfect, ca ar trebui sa tina cu partenerul care chiar sufera dintr-un MOTIV REAL!!!
Si care chiar simte nevoia unui pup pe frunte de la tata Mitica, pentru ca aici, aici in locul in care ma aflu acum, realizez ca nu am pe NIMENI! Toti vor sa isi bata joc... sa se joace cu viata mea, sa obtina ceva de la mine.... si apoi, eventual, sa-mi dea cu piciorul fiindca, deh...nu o sa mai corespund...
Deja simt ca ma pierd eu pe mine... ca intru intr-o zona cu oameni cu o mentalitate nu tocmai sanatoasa, si chiar nu ma dau mare cand zic asta...luat la bani marunti...chiar nu este o mentalitate sanatoasa. Iar eu sunt blocata aici! In loc sa lasam viata unora din familie sa mearga pe fagasul ei, sa ii ajutam cu ce putem, dar sa nu-i lasam sa intervina nici macar cu un cuvant, pentru ca NU-S IN MASURA..., unii oameni tocmai de aia se lasa influentati.

In fine, doare doare doare... ca -s singura pur si simplu. Si n-am crezut ca va fi asa. Tocmai din partea celor dragi....