Postare la care nu gasesc titlu, desi m-am straduit!!!

Sunt lucruri care dor.
Atunci cand o familie pe care ai indragit-o mai mult decat orice este laudata numai odrasla originala, nu si cea..."adoptata". Cand se spune ca banii sunt doar ai odraslei, nu si a celui adoptat. Cand mana odraslei e mana buna de meserias, dar vocea celui adoptat mai trebuie lucrata.
Cand intr-o familie mai tinerica, cel mai mic nu are cum sa hotarasca cati bani merg la sertar si cati la buzunarul fiecaruia. De ce...nici acum nu stiu. Ca doar si el a adus bani in casa si ar putea avea acest drept si el. Dar da, cel mic nu poate sa glasuiasca, de teama ca cel mai mare sa nu se enerveze si sa nu faca scandal. Deci da. Nu exista comunicare, nu exista corectitudine din anumite puncte de vedere. Si e dureros.

E dureros sa vezi cum niste oameni in care ai crezut te dezamagesc pe zi ce trece, in special cei de sex masculin din familia de care vorbesc. Cum se lauda ca sunt cei mai tari, si nimeni nu spune ca nu sunt... dar cat e de dureros sa vezi ca o fac asa...en-gros, pur si simplu, fara pic de modestie. Nu am crescut asa... la noi s-a vorbit de toate in casa, si nu l-am vazut pe taica-miu o clipa batandu-se cu pumnul in piept ca cine-i el si a cui e el... cu toate ca sincer este unul dintre cei mai buni meseriasi in domeniul lui din tot orasul. Ma simt scarbita sincer...am venit acasa cu muzica tare in castile de la telefon, aproape plangand, simtindu-ma singura si a nimanui pur si simplu. Imi trebuia o lectie...? Trebuia sa asist la show-ul dat de cineva, cum ca el e cel mai tare din parcare, impreuna cu odrasla lui, iar noi restul suntem prosti? Pentru ca mai avea putin si asta spunea!

M-am saturat de concursul asta pe care eu nu l-am initiat, dar pe care vad ca unii tin mortis sa-l intretina...care e mai tare si mai ...bazat! Ma doare sufletul pentru o femeie care a chinuit ani de zile, cu zambetul pe buze, si nu stiu sincer daca as putea sau voi putea sa am rabdarea ei... sa ma las pe mine, sa fiu umila, de parca oamenii nu s-ar fi nascut egali, de parca ea e sclava si el e vezi Doamne, sef cu putere absoluta! NU E CINSTIT! Desi are si ea toanele ei, doar ea stie cum a trait, si chiar daca nu e o dama cu fitze de Bucuresti, e o femeie demna de tot respectul. Corecta, cu un suflet mare, nu falsa, nu plina de orgolii tampite si in niciun caz dornica de aplauze, laude ca unii de pe langa ea, care par sa se fi nascut numai pentru asta.

Ma intristeaza rautatea unora de a putea scoate un sunet despre felul in care am crescut , fie el cat de mic. Nu am crescut in cea mai tare familie, ca nu e nimeni perfect. Dar s-a comunicat totul, nu s-a mers pe orgolii prostesti, iar mama sau tata, chiar daca tineau fiecare la proprii parinti ca la ochii din cap, intelegeau totusi ca sunt casatoriti, ca viata e intre ei doi acum, si ca indiferent cat si cum ar gresi sotul sau sotia, trebuie sa tii in primul rand cu dreptatea, dar sa inclini totusi sa tii mereu cu cel cu care iti traiesti viata. Nu sa ii nesocotesti parintii celuilalt, sau sa nu fii la fel de atent si omenos cu ei, dar nici sa-ti denigrezi sotia sau sotul sau sa negi anumite defecte ale familiei din care provii -in fata partenerului, desi ele sunt vizibile mereu, si tu mai tare te faci de ras incercand sa bravezi.  Sa dai c****ul cu parfum, cum s-ar spune. 
Pentru ca asa si este. Vad ca asta e procedeul.
Stiu o gramada de lucruri care ma dor, si care pe oricine ar pune ganduri, si cu toate astea, daca inca mai sunt aici, inseamna ca totusi traiesc si eu prezentul asa cum pot. Tot invat. Si tot mai mult mi se face dor de momentele in care eram numai de-o schioapa, cu armonia si iubirea din familia mea, care ar putea fi preluata si de unii de langa mine, fara sa li se para ca fac nu stiu ce sacrificiu, sau sa creada ca ma dau eu mare cu familia mea. NU! Toti au familii frumoase, dar totul la mine e pana la lauda de sine fara motiv, prosteasca si anume facuta, rautatea, falsitatea, perfidia!!! Mai ales perfidia!!!

Ma tot consolez cu ideea ca neamurile ti le da Dumnezeu... si trebuie sa accepti si modul in care unii se lauda, fie ca au luat un pahar, fie ca nu, fie ca te fac sa te simti prost, si asta au vazut si cei prezenti, si au simtit-o si ei, si mi-au spus sa nu bag in seama... M-am simtit ca la circ, pentru ca s-ajung acasa, si sa ma intreb...oare cei de langa mine inteleg prin ce trec? Oare au spirit empatic? Oare incearca sa se transpuna o secunda in locul meu...sa mearga ei la anumite familii si sa inceapa aia un circ de prost gust? Si cand ajung acasa, nimeni sa nu-i bage in seama, sau sa le spuna macar o vorba buna. Nuuuu, am invatat ca asta-i genul de discutii pe care nu le pot avea cu cei dragi, din pacate. Refuza. Iti pun pumnu'n gura. Ei sunt perfecti. Iar tu taci, inghiti si SINCER, te imbolnavesti lent, dar sigur.

Noroc ca mai exista locuri unde poti sa scrii, fara sa te bage nimeni in  seama, dar macar in speranta ca peste ani, cineva va da de postarea asta, scrisa cat se poate de vag, pentru ca nu vreau sa intru in detalii si sa dau de d**cu... sau sa supar pe cineva. Acel cineva ar trebui sa accepte ca nu e nici el perfect, ca ar trebui sa tina cu partenerul care chiar sufera dintr-un MOTIV REAL!!!
Si care chiar simte nevoia unui pup pe frunte de la tata Mitica, pentru ca aici, aici in locul in care ma aflu acum, realizez ca nu am pe NIMENI! Toti vor sa isi bata joc... sa se joace cu viata mea, sa obtina ceva de la mine.... si apoi, eventual, sa-mi dea cu piciorul fiindca, deh...nu o sa mai corespund...
Deja simt ca ma pierd eu pe mine... ca intru intr-o zona cu oameni cu o mentalitate nu tocmai sanatoasa, si chiar nu ma dau mare cand zic asta...luat la bani marunti...chiar nu este o mentalitate sanatoasa. Iar eu sunt blocata aici! In loc sa lasam viata unora din familie sa mearga pe fagasul ei, sa ii ajutam cu ce putem, dar sa nu-i lasam sa intervina nici macar cu un cuvant, pentru ca NU-S IN MASURA..., unii oameni tocmai de aia se lasa influentati.

In fine, doare doare doare... ca -s singura pur si simplu. Si n-am crezut ca va fi asa. Tocmai din partea celor dragi....