Viata unei SPM-iste...Exclusiv pentru femei!!!

Chiar ca vroiam sa scriu ceva interesant dar mi-am pierdut inspiratia..si cheful...si logica in ceea ce fac. Daca sunt oameni care se despart de alti oameni si dupa o vreme, ajung sa flirteze cu prietenii oamenilor de care recent s-au despartit, atunci nu ma mai mira nimic pe lumea asta. Si cand te gandesti ca oamenii aceia pot fi chiar aproape de tine, pretinzand ca iti sunt alaturi in clipe importante ale vietii...

O a vorbesc despre o problema cotidiana a tuturor femeilor, fara frica fara perdea fara tabu-uri..
Am 24 de ani si un suflet plin de speranta si iubire. Chiar daca unii nu vor sa vada asta. Din pacate pentru unii... din fericire pentru altii, sufletul meu este copilaros, ma simt din multe puncte de vedere o adolescenta inca, o fetita care are nevoie de afectiune, de iubire, de caldura si protectie. Cateodata mi-e greu sa imi spun mie asta. Sa recunosc asta. Pentru ca tot undeva in sufletul meu stiu ca pot la fel de bine, fi matura, capabila sa iau decizii, sa stiu ce vreau. Doar ca in ultima vreme copilul din mine si-a facut mult mai mult simtita prezenta, si am ajuns sa ma simt vinovata pentru asta. E oare atat de grav ceea ce sunt? Cand lumea te vede ca pe-un copil, incapabil de a spune si gandi ceva matur, iti pierzi increderea in tine si implicit in ceilalti..E ca si cum stai si te uiti la tine de undeva de sus si te intrebi de ce nu poti interveni...ai vrea, dar parca esti tintuit acolo. Dar in tot acest timp, stii, ca daca s-ar sti cine esti in sufletul tau, si ca asta e doar un SPM tampit, si al naibii de lung totul ar reveni la normal. Ai zambi si i-ai face si pe altii sa zambeasca.

Dispretuiesc razbunatorii. Oamenii care ajung sa puna in aplicare amenintarile lor. Oamenii care te lucreaza pe la spate. Oamenii care iti inseala orice asteptare, si care se preteaza la chestii josnice. Din fericire, am langa mine omul care nu cunoaste astfel de caracteristici si sentimente urate. Dar uneori nu stii sa faci diferenta intre lucruri spuse la suparare si realitate. De aceea poate ma comport asa ciudat uneori...de aceea + SPM-ul de care vorbesc americancele fara rusine cum se face la noi.. Suntem femei...e-adevarat nu avem o scuza pentru asta dar cu siguranta o saptamana, doua pe luna suntem dintr-odata mai....irascibile, nostalgice, neintelegatoare, si tot ce vrei la peiorativ. Conteaza mult sa fii inteleasa in aceste perioade aiurea, fara sa se considere ca iti cauti scuza la ceva. Fara sa se ia tot ce spui de bun... pentru ca te trezesti ca ai spus ceva ce venea tocmai din acele caracteristici mentionate anterior... unii nu pot intelege cand le spui...:"Crede-ma, parca n-am fost eu in momentele alea..."... Cum sa nu fi tu....doar nu gandeste altcineva in locul tau. Ba...da! Exista afectiuni fizice care au influenta asupra psihicului, si invers.


Niciodata nu voi intelege orgoliosii. Barbatie, feminitate... ce-i asta? De ce cred multi ca daca nu arata ceea ce simt, devin mai interesanti? Mai...demni? E atat de rau ca "ceea ce e in gusa sa fie si in capusa?" Adica sa spui ce simti mereu. Fara temeri. Si daca gresesti, sa realizezi, si sa incerci sa iti revii, nici sa iti cauti mereu scuze, e drept si asta, dar nici sa suferi enorm pentru ceva ce-ai spus si poate nu te-ai exprimat corect, de teama sa nu se perceapa gresit.

Cate complicatii...hai sa simplificam atunci:

1)Femeile sufera majoritatea de SPM. Nu obisnuiam sa am de-a face cu asa ceva, dar iata ca trebuia sa se intample odata si odata.
2)In acele momente, daca "substanţele secretate de glandele endocrine sau ale unor ţesuturi care contribuie la dezvoltarea şi funcţionarea normală a organismului" [luat din DEX], nu functioneaza ok din cauza a factori ca: oboseala sau stress, alimentatie nesanatoasa...etc... - se ajunge intr-un punct in care femeia nu actioneaza normal. Ci mai degraba ciudat. Stiu ca toate sunteti de acord cu mine. De cate ori nu v-ati simtit lipsite de vlaga in aceasta perioada, irascibile, pline de spaima, griji, temeri...cate dintre voi nu ati avut palpitatii, bufeuri. Si va intreb ce va doriti in aceasta perioada? Cu siguranta nu mila...nu compasiune din aceea similara cu cea pe care i-o oferi unui cersetor in gara...ci...un pic de intelegere. Si cand lumea iti este mai rea, si te trezesti cu ditamai cosul pe nas, cand pielea iti devine aspra, si ramane asa cu orice crema ai da...si vizita la dermatolog nu prea are efectul scontat, cand incepe sa -ti fie frica ca "daca si cu parca...?", sa nu se intristeze si celalalt de langa tine mai tare...sa nu te adanceasca si mai tare in starea asta de spirit pe care ai vrea si tu sa o alungi cu orice pret. Pentru ca zi de zi, oricat vrei si incerci, aceste substante nu mai tin cont de tine...SPM-ul asta se poate intinde la unele femei luni intregi fara pauza...incat cand te intreaba cineva...."Ai si tu SPM?" tu sa -raspunzi resemnata: "Da...de vreo 9 luni de zile.."

Intentionam sa vorbesc de Coldplay, dragii mei... dar am ajuns sa vorbesc despre o problema cotidiana in viata unei femei, pe care foarte putini/e reusesc sa o intealaga si sa tina cont. SPM-ul nu e boala, e un sindrom, care te "ataca" mai mult pe plan psihic. Si tot ceea ce vrei, este sa te trezesti din nou, sa te simti mai usoara, mai libera psihic...sa scapi de griji si probleme, sa zambesti din nou... pentru asta insa, este necesara o vizita la medic, pe care majoritatea dintre noi uitam sa o facem, crezand ca problemele nu se pot agrava. Va pot arata un caz real de cum problemele se pot agrava si ajung sa faca rau atat tie cat si celor dragi tie.

Inchei prin a spune ca o sa va ofer Pink si "Please don't leave me"..o piesa extraodinara... desi nu inteleg oamenii ironici, piesa asta e o ironie la adresa despartirii lui Pink de fostul sot, Carey Heart...ei sunt, va anunt, din nou impreuna, pentru ca au realizat ca diferentele dintre ei nu sunt neaparat de netrecut cu vederea...ca de cele mai multe ori, tocmai asta ii face pe oameni sa se completeze. Ideea e sa aiba un plan comun, sa se indrepte amandoi pe acelasi drum, sa priveasca amandoi in aceeasi directie...au invatat ca nu numai cariera e cea mai importanta, si ca viata personala, sufletul, iubirea dintre ei este pe primul loc. P.S: Si PINK afirma ca sufera de SPM:pI don't know if I can yell any louder
How many time have I kicked you outta here?
Or said something insulting?
da da da da-da
I can be so mean when I wanna be
I am capable of really anything
I can cut you into pieces
But my heart is....broken

Da da da-da da
Please don't leave me
Please don't leave me
I always say how I don't need you
But it's always gonna come right back to this
Please, don't leave me

Laura Stoica - dupa 3 ani...

Astazi e 9 martie. La o zi dupa Ziua Femeii, viata arata la fel ca inainte, si traim cu totii cu speranta ca o putem face mai frumoasa. Cu toate acestea, acum 3 ani se stingea din viata o stea a muzicii romanesti. O fiinta atat de puternica la exterior, dar delicata in interior. O femeie care nu a apucat sa povesteasca prea multe apropiatilor ei despre norocul de a fi una dintre cele mai fericite femei din lume.... Dupa multe coborasuri, parea ca, in sfarsit, ea a gasit scara pe care sa urce si sa nu mai coboare vreodata... Din pacate, pe 9 martie, scara pe care urca s-a hotarat sa devina rulanta si sa o urce pana la cer, definitiv.

Laura Stoica a fost si va ramane o fiinta de neuitat, un artist desavarsit, un cameleon prin muzica, fara sa-si piarda adevarata indentitate. O Balanta convinsa, care a luptat cu soarta-i, de multe ori, potrivnica, dar care a reusit sa -si invinga propriile temeri, proprii dusmani, si a reusit sa gaseasca fericirea. Chiar daca, pentru prea putin timp, aici pe Pamant.

Nu am sa uit ziua aceea mohorata si plina de zapada, de pe 9 martie 2006. Ca un traznet mi-a sunat in ureche vestea mortii ei, a logodnicului sau, Cristian Margescu, bateristul trupei cu care canta Laura, si a copilului lor, nenascut inca. Multe zile m-am intrebat de ce i s-a intamplat tocmai ei, de ce atunci, cand, dupa atata vreme, era in sfarsit, fericita pe deplin. Avea 38 de ani, si astepta primul ei copil... Intrebarile au ramas, firesc, fara raspuns, doar Dumnezeu stie de ce a ales sa-i ia pe toti la El... si m-am consolat cu gandul ca probabil acolo unde sunt, le este mult mai bine, si sunt cu adevarat fericiti... Acolo unde nu cunosc ura, resentimente, regrete, invidie, rautate...

Pacat ca Laura este, ca foarte multi alti artisit, de altfel, pretuita de-abia dupa ce a disparut. Pacat ca nu am stiut sa o pretuim atunci, cand vocea ei puternica rasuna in cantecele-i cu versuri atat de profunde, cu un sound atat de sofisticat, si in acelasi timp, de bun-gust, fata de tot ceea ce se intampla pe piata romaneasca in acele momente.

Nu cu mult timp inainte sa plece dintre noi, Laura lansase doua single-uri: "Nu-i nimic", si "Mai frumoasa". Despre ultimul dintre ele, se simtea atat de mandra si spunea ca este povestea ei si a lui Cristi. A apucat sa lanseze single-ul la Teo in emisiune, si a si promovat noul album in concerte prin tara. Ultimul sau concert a avut loc la Urziceni, pe 9 martie... Dupa concert, cei doi logodnici se grabeau spre Bucuresti. O masina "papuc" venea de pe contrasens...soferul adormise la volan...momentul impactului le-a fost fatal. Astazi Laura exista doar in amintirea noastra, prin cantecele ei, prin tot ceea ce Laura a fost.

La 3 ani de la moartea sa, va invit, daca ajungeti sa cititi aceste randuri, sa tineti un moment de reculegere, macar in mintea voastra, pentru acest "actor grabit", si incercati sa pretuiti tot mai mult fiecare clipa a vietii voastre. Niciodata nu putem sti cand se termina ghemul...

Va ofer ultimul single al Laurei, "Mai frumoasa", care are o semnificatie cu totul si cu totul speciala pentru mine!Odihneste-te in pace Laura, oriunde ai fi acum....

Because I love ... September.

Intotdeauna m-am declarat o indragostita convinsa de piesele slow, cu accente jazz, sau in orice caz, de tot ceea ce romanii nostri numeau prin anii '90 "blues" [de fapt, genul muzical "blues" e total diferit fata de ceea ce numeam noi "blues" pana mai ieri, iar unii dintre noi -chiar si azi:p]. Ideea este ca, odata cu revenirea frumoasei Kylie Minogue in atentia noastra, prin 2000-2001, cand s-a reinventat si re-lansat cu piesa "Can't get you outta my head", au inceput sa-mi placa foarte mult piesele cu accente "electro", efectiv ca sound. Multe dintre aceste piese, trebuie sa recunoastem, au un sound care te duce cu gandul la optimism, speranta, fericire... Si cum genul "electro-pop" nu a intarziat sa ia nastere, Kylie fiind numita Regina acestui gen muzical, am inceput sa ascult cam tot ceea ce inseamna "electro-pop". Pana sa ma dezmeticesc eu bine in ceea ce priveste acest gen, a aparut in 2004 in Romania si albumul semnat September, cu acelasi nume. Lucram pe atunci la Radio Dorna, si aveam emisiunea mea...

Tin minte si acum..inca de la primul single, "La la la (Never give it up)", am ramas surprinsa pozitiv, si imi venea sa dansez in cabina de emisie, si oriunde ma aflam, cand ascultam aceasta melodie. Cum pe atunci, nu eram atat de pasionata de internet, ma limitam doar la a presupune: cine o fi September? Or fi mai multi in formatie? De unde sunt..etc... Apoi am primit la radio si cel de-al doilea single September auzit in Romania, "September all over", dar cel de-al treilea EP din cariera September. De abia atunci am aflat ca minunata solista se numeste Petra Marklund, si e originara din Stockholm, Suedia. Ba mai mult, am avut surpriza sa constat ca e doar cu 10 zile mai mare ca mine. Adica are 24 de ani...? Si eu care sincer credeam ca are vreo 30. Petra nu arata deloc rau, insa machiajul o face sa para mai matura.

Spre deosebire de discul single precedent, September All Over s-a bucurat de succes în rândurile fanilor, reuşind să obţină poziţia cu numărul opt în clasamentul oficial din Suedia. În regiunea Scandinaviei, piesa a obţinut difuzare slabă la posturile radio, nereuşind să intre în ierarhia celor mai difuzate piese. În România, in schimb, melodia a ajuns până pe poziţia cu numărul 14.

September a stat în umbră pînă la ieşirea pe piaţă a noului album, numit In Orbit. Acesta a fost produs în prima parte a anului 2005. Toate piesele au fost produse de Jonas von der Burg şi scrise de Jonas von der Burg, Anoo Bhagavan şi Niklas von der Burg, excepţie făcând melodiile "Flowers on the Grave" (scrisă de Steven Elson şi Dave Stephenson) şi "Midnight Heartache" (scrisă de Jonas von der Burg, Anoo Bhagavan, Niklas von der Burg, Donna Weiss şi Jackie de Shannon.

Cele cinci single-uri extrase de pe album: Satellites, Looking For Love, Flowers on the Grave, It Doesn't Matter şi Cry for You au ajuns rapid hituri în Suedia şi au reprezentat modul în care Petra Marklund a devenit cunoscută în Europa. Pentru a promova albumul, September a concertat deseori în Rusia, China, Statele Unite şi Europa, muzica sa devenind mai apreciată de ascultători.

Cry for You a devenit rapid un hit în Europa, câştigând poziţii importante în topuri şi este considerat, după "Satellites", cea mai de succes melodie a Petrei Marklund. În Suedia, piesa a obţinut locul şase în topuri, în România poziţia cu numărul zece, în Olanda locul patru, iar în S.U.A., în cadrul Billboard Hot Dance Airplay prima poziţie. În prezent, "Cry for You" ocupă locul 927 în topul celor mai de succes melodii din toate timpurile. Piesa a fost inclusă pe compilaţia Ultra:Weekend 3.

La data de 20 iunie a anului 2007, September lansa în avans un single, intitulat "Can't Get Over". În luna septembrie a aceluiaşi an a început comercializarea noului album discografic al artistei, numit Dancing Shoes. Acesta reprezintă cel de-al treilea album din cariera sa, pastrand acelasi stil electro-dance-pop.

Pentru a promova albumul, September a început un nou turneu european, compus din mai multe serii de concerte dispuse în câteva ţări. În România, cântăreaţa a susţinut şapte concerte în oraşele mari ale ţării, printre care si Iasi, unde a concertat in Pub 25, pe 9 noiembrie 2007. Datorită succesului obţinut de melodia "Cry for You" în regiunea Ţărilor de Jos, September a semnat un contract cu casa de înregistrări Silver Angel Records. La scurt timp a început comercializarea unei compilaţii numită "Dancing in Orbit". Pe aceasta sunt incluse nouăsprezece melodii lansate anterior de către Marklund. Compilaţia este comercializată numai în Belgia şi în Ţările de Jos.

Intotdeauna m-am intrebat de ce solista i-a ales numele de scena " September", dar de abia acum mi-a traznit prin minte raspunsul... e nascuta pe 12 septembrie 1984...septembrie..september... pai bine, si daca eu decid sa -mi fac formatie, fiind nascuta tot in septembrie, ce nume o sa mai imi pun? :P

Am scris despre September nu doar pentru ca o admir pe Petra ca si voce, sound al pieselor, si look. Am scris despre September pentru ca imi trezeste amintiri frumoase dintr-o vreme in care eram destul de mica pentru lumea asta mare, chiar daca aveam vreo niscaiva 19 ani. Si scriu despre September, pentru ca recent am descoperit piesa, deja destul de veche, "Beacause I love you", de care pur si simplu m-am indragostit, si vreau sa i-o dedic sufletului meu pereche in aceasta viata, alintat Bocanila. O piesa care aduce a ... stilul Kylie Minogue, dar ...cu personalitate. Enjoy!You say that you love me
We both know you don't mean it every day
But somehow you got me
So I'll put up with anything you say

Because I love you I'd rather be with you whenever
Than without you all the time
And I will forgive you whatever
Just to say that you are mine
I love you, do you love me
When tomorrow comes I guess we'll see
When I push in, you pull out
But you still need me

Yes, I do,
Yes, I do,
Yes, I do,
Yes, I do now...

Taking Chances

Ma uitam asa la Celine Dion... toata lumea o stie. Multi o adora dar sunt si multi cei care nu pierd nici cea mai mica ocazie de a o acuza. Fie pentru ca e casatorita cu un barbat cu 26 de ani mai mare ca ea, fie pentru ca refuza cu incapatanare sa se retraga de pe piata muzicala. Dar de ce ar face-o? Inca de la "Ne partez-pas sans moi", piesa cu care a participat la Eurovision in 1988, si pana la cel mai nou single semnat Celine " Taking Chances", artista in varsta de de 41 de ani din Quebec, Canada demonstreaza inca odata ca are cu adevarat un dar de la Dumnezeu.

Melodiile ei te poarta pe un drum plin de speranta, fericire, tristete, melancolie, ca apoi sa te intoarca pe acelasi drum cu tristete, optimism, din nou melancolie si apoi din nou fericire. Celine Dion vorbeste despre sentimente. Celine Dion simte ceea ce canta. E insa destul de ciudata faptul ca Celine nu-si scrie singura textele melodiilor pe care le interpreteaza cu atata patos. Foarte multe dintre piesele preluate de ea de la alte artiste s-au dovedit a fi, insa, no.1 in toate topurile la nivel mondial, si asta numai si numai datorita calitatilor sale vocale extraordinare.

Nu vreau sa vorbesc despre viata lui Celine. Mi-ar trebui zile. In schimb, vreau sa-mi exprim uimirea si admiratia. Sunt uluita. Dupa atata timp, Dion arata perfect. Intr-o tinuta sexy, Celine a interpretat pe 19 august 2008 melodia „Taking Chances” în cadrul unui concert susţinut în Bell Centre, Montreal, Canada.

Ca intotdeauna, extrem de prietenoasa, deschisa, haioasa, superba. Si ma uitam asa, cu ochii cat cepele la o femeie atat de celebra, atat de frumoasa si de sigura pe ea. O femeie atat de indragostita de sotul ei, pentru sanatatea caruia a luptat, cu riscul de a disparea defintiv de pe piata muzicala. O femeie care si-a inceput cariera, nestiind mai deloc limba engleza, o femeie cu dinti inegali si mari ca de cal, dar acre a avut curajul sa se schimbe, sa se reinventeze, fara insa sa piarda o boaba din tot ceea ce inseamna temperamentul si personalitatea sa. O femeie care de la 14 ani iubeste acelasi barbat...

Si cate mai sunt inca de spus despre Celine Dion... cum sa n-o iubesti? Iata "Taking Chances" ["Riscand"]. Urmareste si ...zambeste!

Celine Dion -Taking chances LIVE
Vezi mai multe video din Muzica »

Thoughts on a Spring day...

It's so strange, that you are right here with me, yet I miss every "I love you", and every single embrace. I miss your caresses, your sweet touches, I miss last summer... They say every beginning is wonderful, when it comes to love, but how is it that very few of us manage to make each day a new beginning, how is it that I forgot to be myself?

We're always in a hurry. To cook, to clean, to earn money, to be happy. And all this time, Earth is spinning around with 30 km per hour, with an unimagineable cruelty. I just wish I could hold Time in my hands for at least one second. One small, insignificant, but wonderful second. To feel I have wings to fly, stop Earth from moving, and turn bad into good, hate into love, sadness into happiness.

But, I don't know how, some kind of force wakes me up every day, and makes me realize, I'm just a human being, with hopes, dreams, just like everybody else. A human being driven by the force of pure love, a human being that cannot sleep, work and go on without a strong embrace, a few kisses, an "I Love You" in the middle of the night and a sweet caress...

I just wanna quit fearing that someday I might lose the ones I love, that I might lose you...the man that gave me life, that made me feel life truly has sense, the man with the most beautiful hands in the world. How do I deal with my own fears....?

It's a beautiful spring day, and as I write here, facing my own fears and doubts, I look at the sun, at the clouds and at the trees whispering in the wind, and somehow I smile, and all I can say is: "Sometimes I'm really weird!"...

PS: Ii multumesc matusicii mele dragi, Maria Cretu, o femeie extraordinara, un suflet atat de cald, care abunda de iubire...ii multumesc pentru faptul ca...Dumnezeu m-a ales sa ii fiu nepoata..e o onoare!

2 Martie....sau ce-o fi el...

Astazi e 2 martie...nu ca nu s-ar sti asta, dar in goana noastra de a trai si nu oricum, ci bine, in freamatul si valtoarea vietii, se intampla sa mai uitam ce zi e. Nu e nicio ocazie speciala, as putea spune, pentru care scriu. Nu e ziua mea, nu e ziua nimanui apropiat. Dar cu siguranta este ziua cuiva pe Pamantul asta. La Multi Ani lui, ei, tie, si oricarui om care-si serbeaza ziua de nastere, la multi ani noua, celor care traim si mai speram in frumos, iubire, fericire, bunatate si o viata mai frumoasa ca pana acum.

Nu stiu de ce scriu...poate din dorinta de a intampina cum se cuvine Zana Primavara, poate in speranta ca o sa mai vad/cumpar/primesc ghiocei, frezii, lalele, zambile si branduse, poate doar pentru ca in inima mea uneori isi mai face loc tristetea, cu sau fara motiv, si as vrea sa o alung, doar privind cerul asta senin si copacii astia frumosi din fata Primariei.

Nu-mi place sa fiu trista. Trebuie sa recunosc ca n-am eu atata putere mintala incat sa -mi induc eu starea de tristete, asa din senin, ca nu am ce face. In inima mea, exista o suflare, o suflare divina [pentru ca nu am eu niciun rol, niciun aport in asta, ci bunul Dumnezeu], pe care mie imi place s-o numesc "energia catalineasca". Ei, si energia asta e un fel de echivalent al flerului. Adica o presimtire, o caracteristica a inimii mele, care o face sa stie cand ar trebui sa-si intinda lung antenutele, si sa simta energia celorlalti, sa o capteze exact asa cum prinde o caracatita prada, in foamea ei nestavilita...

Si asa devin eu trista, sau, dupa caz, daca antenutele nu simt acel ceva care sa le dea de banuit ca ar fi ceva nelalocul lui in lumea in care eu traiesc -fericita. Cateodata as vrea sa le tai, as vrea sa nu simt nimic, decat fericirea de a trai azi si atat. Mi-ar fi muuult mai bine. As deveni, ce-i drept mai nesimtita, riscand poate sa sufar mult mai mult, ulterior, cand voi fi aflat anumite lucruri pe care nu am vrut sa le "captez" atunci cand trebuia, dar macar voi fi trait prezentul, si asta ar fi tot ce-ar conta.

Realizez acum ca totusi am o anumita putere mintala sau mentala, sau whatever, care cred ca in clipa de fata si nu numai, nu imi face deloc bine.

Initial, ma gandeam sa aduc o oda primaverii astazi, insa am divagat. Inima mea, ca de obicei, tanjeste dupa exaltare, dar cum exaltarea absenteaza, antenutele sunt intinse la maxim. Si doar mi-e dor, enorm de dor, de povestile lui Creanga, de fulgii de nea de pe pervazul geamului de la Vatra Dornei, de Ace of Base si Celine Dion pe fundal intr-o zi de vara, la 12 ani, cand nu stiam de greutati, responsabilitati, cand nu eram judecata dupa cum arat, ce fac, si cand nu se intreba nimeni oare cat va mai dura pana cand a noastra Catalina va sti exact ce sa faca.

Pentru ca atunci, stiam exact ce sa fac. Eram eu, pentru ca ma simteam in largul meu in tot ce faceam. Pentru ca stiam clar ca indiferent daca fac ceva gresit, nu imi va spune nimeni cat de stangace sunt, pentru ca toti am sti ca nu e asa. Nu ca ar fi aiurea in prezent. Nu. Doar ca viata asta o intelegi si o percepi tot mai corect, pe masura ce trece timpul, si te uiti un pic in trecut si vezi unde ai gresit... si stii ce sa faci in prezent....

Nu mai scriu ca sunt chiar trista si sper ca pana la sfarsitul lui 2 martie sa ma bucur de aceasta zi.

Si-n tot timpul asta, Pamantul se invarte in jurul Soarelui cu 30 de kilometri pe secunda.