Poate nu intelegi titlul si te gandesti ca nici macar nu are rost sa citesti cele cateva randuri pe care intentionez sa le astern aici. Numai ca iti voi spune ceva: indiferent cine esti, ce fel de om esti, cati ani ai, cu siguranta ai doua perechi de bunici. Sau cel putin ai avut, pentru ca poate, nu mai sunt in viata. O sa vorbesc astazi despre...bunica. Acea fiinta calda care, invaluita intr-o aura speciala, un simbol al candorii, al bunatatii, al maternitatii...iti calauzeste primii pasi in viata...
Mie nu mi-a mai ramas decat o bunica. Am copilarit cu ea. S-au tesut atatea amintiri in jurul ei, incat cateva romane ar fi prea putin sa exprime fiecare intamplare. Bunica mea s-a nascut pe 20 februarie 1922. A prins razboaie, concentrari, deportari. A nascut 6 copii si i-a crescut pe toti asa cum a putut. Si-a carat nepotii in spate la propriu, si i-a crescut cu iubire pe toti. A trait sa -si ingroape sotul, nora, si cel mai mic copil. Nu i-a fost usor. S-a refugiat in munca, si a continuat lupta cu viata. A doborat orice obstacol din calea ei, folosindu-si abilitatea cea mai de pret: inteligenta. A facut dreptate asa cum a putut ea. Nu a reusit de fiecare data. Dar a incercat.
O bunica lucida, care a reusit ...aproape...sa atinga varsta de 87 de ani. Sper sa se intample asta. Am laudat-o mereu ca este cea mai sanatoasa si lucida persoana pe care am cunoscut-o. Dar lucrurile se mai schimba. Acum, cand sunt pe cale sa o pierd, imi aduc aminte cu nostalgie de clipele petrecute langa ea, de cuvintele ei pline de invatatura, de zambetul ei gingas. Si-mi pare rau ca am vizitat-o atat de rar in ultima vreme. Nu mai pot da timpul inapoi, e adevarat. Dar as da orice sa mai prind momente alaturi de bunica mea, cu care imi asociez toata copilaria. As vrea sa mai traiasca pe putin 50 de ani. As vrea sa fie vesnica....
Daca nu ai bunica, ar fi bine sa-ti cumperi una....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu