Romania si bolile ei cronice

In momentul in care am decis sa -mi "construiesc' acest blog, nu m-am gandit o clipa ca voi posta si altceva in afara de ce ma uimeste pozitiv pe plan muzical, in afara de ceea ce gasesc eu prin fundaturile internetului din punct de vedere al muzicii. Adica, exact asa cum spune "sloganul" blogului, "Cea mai buna si nemaiauzita muzica".

Ei, dragii mosului, timpul a trecut, iar eu, Catalina, o fiinta mica de stat, mare la sfat, dar cu multa dorinta de a intreprinde ceva util pe Terra, m-am trezit ca, intr-o buna zi, simteam mai mult decat sa scriu despre muzica si atat. Simteam ca trairile mele interioare trebuiau asternute pe paginile acestui blog, dar nicidecum pentru a ma plange, fiindca nu am de ce. Am decis sa scriu ce simt nu atat pentru a primi zeci de comentarii de la oameni ce simpatizeaza cu trairile mele (ceea ce, insa, recunosc, apreciez enorm si multumesc celor care s-au regasit in randurile mele), cat pentru a ma descarca de energia negativa ce ma invada, sau pur si simplu pentru a simti ca, atunci cand nu pot spune cuiva ce simt, macar mie sa mi-o spun.

Iata ca au trecut cateva luni de atunci, luni in care s-au adunat suficiente experiente in viata mea, cat sa ma faca sa cred din ce in ce mai mult ca omul, dragii mei, omul...aceasta fiinta cica net superioara animalelor, nu este altceva decat un animalut "olecutzica" (cu accent de Moldova) mai rasarit decat marsupialele, care incearca sa-si croiasca si el drum prin viata asta. Nu intentionez sa ofensez pe nimenI. Mari personalitati ale secolului XIX sau XX au spus ca omul este un animal, de ce ar deranja daca vine asta din parte unei necunoscute ca mine?

Ca orice "animalut" am incercat sa imi creez si eu drum prin vastele carari ale unei jungle mai mult decat periculoase. Ca de abia acum sa realizez CU ADEVARAT (si sper sincer ca m-am trezit odata pentru totdeauna!!!) -ca nu m-am adaptat suficient speciei. Pentru ca nu am crezut....nu! mai bine zis: Nu am VRUT sa cred ca cei din specia asta pot fi atat de egocentristi, atat de parsivi si pe romaneste, atat de nesimtiti.


Da, dom'le! Traim in Epoca Youtube-ului, a chilotilor de 10 grame maxim - cumparati de pe net cu 100 RON, a unghiilor tehnice (adica sa-ti taie juma' de unghie, sa -ti mai puna o bucata falsa, ca ale tale nu-s bune!), in Epoca Taraf TV, a jafurilor armate la colt de strada, a amenintarii cu sunatul lu' bunica daca nu inapoiezi 20 de mii de lei vechi!!! In Era in care fiecare ii da un cot mare de tot in barba celui de langa el, ca sa-i fure si ultima farama de paine de la gura. In era in care, dupa ce te implici ca prostu' sa faci ceva frumos in cariera, se renunta la tine pentru ca esti sincer si corect. Pentru ca nu ai umblat niciodata cu strambe, pentru ca nu esti un pupincurist, in asteptarea ridicarii unei alte cozi mai covrigate si mai pline de colaci (in traducere libera- bani). Pentru ca esti doar TU, inconjurat de o sleahta de oameni care se prefac ca sunt prietenii tai, dar care viseaza, spera sa mori, ca sa traiasca ei mai bine.

"Stai fato, ca asa-i de cand lumea", ati sari multi dintre voi, si nu as spune ca nu sunteti indreptatiti in mare parte. Dar, vedeti voi, pe mine ma intriga tot ce se intampla acum, aici, in perimetrul asta prin care trece paralela de 45 de grade latitudine nordica si meridianu' de 25 de grade longitudine estica, adica Romania. Pur si simplu, in tara noastra s-a ajuns la un apogeu al prostiei, al limitarii mintale. Degeaba spunem noi ca tot mai multi romani se ridica, si fac cinste tarii, ca aia care se ridica nu se mai intorc. Iar mult-iubita si scumpa noastra tarisoara ramane de toata cacaoa, la mana unor dobitoci, care in primul rand nu stiu ei-insisi sa isi gestioneze propriile vieti, ca fura bani cu nemiluita pana sunt prinsi (ca dupa aia scapa, asta-i partea 2, daramite sa o mai gestioneze pe-a altora.

Exact ca intr-o companie. Unde vii entuziast, si pleci scarbit. Fara sa zici ca esti perfect, pentru ca slava domnului, si tu gresesti. Dar cand se inventeaza minciuni, asa ca per ansamblu in toata tara asta, te gandesti, tu ca om, oare unde sa te duci sa gasesti oameni corecti. Simti ca nu esti inteles, ca ti se vrea raul, dar pleci si nu te mai uiti inapoi si o iei de la capat, sperand ca macar, undeva, cineva sa nu mai aiba nasul pana la cer de ingamfare, sau ...sa-l aiba daca vrea, dar sa te lase si pe tine sa traiesti. Pentru ca toata viata este oricum o competitie..cu tine insuti, cu vecinu', cu colegu', cu amicu'...nu ca vreau eu sau tu, ci pentru ca asa se pare ca poate sa mai fie viata. De ce sa ne-o mai amaram cu si mai multe rautati?

Ma dor subtilitatile oamenilor. Prefacatoria. Mizeria asta din sufletul unora de a se bucura de raul altora, de a se razbuna, de a crede ei ca maaama, ce au rezolvat. Imi aduc aminte de cateva zile, fara sa vreau, in diferite momente din zi, celebra remarca a actorului care l-a intruchipat pe cel care trebuia sa ii fie sot lui Rose din Titanic. "I make my own luck" (Singur imi fac norocul). O fi asa, nimeni nu zice nu, ca omul cam singur isi face cu mana lui soarta de prea multe ori... dar ce soarta a avut personajul. Cam asa se pare ca a gandit si o mana de oameni in care am crezut. O mana de oameni alaturi de care mi-am petrecut o foarte mica particica din viata mea, si nu spun ca am fost perfecta. Dar multumesc bunului Dumnezeu ca nu m-a prins si sper ca niciodata nu ma va prinde microbul urat al avaritiei, al nesimtirii, al dorintei de rau pentru celalalt. Las' sa raman eu Catalina aia naiva, care nu se bate cu pumnu'n piept ca cine stie ce curs al istoriei a schimbat ea. Nu, lasa-ma aici, ca ma pot ridica si pe alte cai. Bine ca am mai invatat o lectie.

Cu tot rescpectul pentru toata lumea, vreau sa inchei cu o mica idee sau sugestie. Oameni buni, Romania asta se duce de rapa, incepand de la cum gandeste anagajatu'n Primarie, pana la lelea din piata care te trage pe sfoara la o legatura de patrunjel. Nu pretind, nu vreau si NU POT sa schimb eu ceva. Degeaba zic:"Hai sa fim mai buni" ca nu e cum, mai ales in perioada asta. Dar va rog din tot sufletul ceva. Daca sunteti in posturi bune, bine platiti, sefi, arhi-sefi, sau ce iti fi voi, asta nu va scuteste de calitatea de a fi OM in primul rand. De a discuta totul pe fata. De a demonstra, daca intr-adevar stiti ca sunteti indreptatiti sa luati anumite decizii in defavoarea altora - ca sunteti cei intelepti. Sa nu credeti ca daca ramaneti cu banii, gata, ati rezolvat totul. Va asigur ca nu e asa. Iar un telefon face uneori dovada ca sunteti demni. Demni de ceva mai bun decat dispret, scarba si chiar ura. Nu mai invatati pe altii comportamentul profesional ideal, daca voi insiva ati lipsit in ziua in care vi s-a predat cursul.

Si iata cam cat de mult iti poate ocupa timpul calitatea de a fi roman.