Si-am ramas pe loc....

E interesant cateodata sa te intorci in trecut. Nu pentru a te regasi in tine, plin de nostalgie, ca ce-a fost, ce-ar fi putut fi, daca... . Nu. E interesant cataeodata sa te intorci in trecut, pentru a realiza cum sa traiesti cat mai frumos si bine cu putinta -prezentul.

Boon. Pana aici imi vei spune: "Pura filozofie, Cata. Baga fapte."
Stai asa. M-am dus in trecut. Mai exact, acum un an si 1 zi, adica pe 5 ianuarie 2009, cand filosofam de mama focului pe tema trairii prezentului. Si a importantei lui "acum" in detrimentul lui "atunci". Si cate si mai cate. Astazi, drag prieten, am tras linie ca la matematica in clasa a IV-a.

Dar nu stiu daca mi-a dat cu plus.

Am reusit sa imi inving teama de suferinta? ----------->Nu prea.
Am reusit sa fiu mai optimista?-----------------------> Asa si asa.
Am reusit sa am incredere in mine inainte de toate?---> Hmm...si da si nu.
Am reusit sa gandesc pozitiv? ------------------------>Nu prea.
Mi-am dus visele la indeplinire? ---------------------->Nu.
Am vorbit mai putin si actionat mai mult?-------------> Nu.
Am trait prezentul si am lasat trecutul deoparte? ------>Nope


Rezultatul final arata ca ma aflu in acelasi loc in care ma aflam si acum un an aproape pe vremea asta. Si simt cum se instaleaza iarasi o durere cu iz de panica si mustrari de constiinta. Ce ma fac? Am pierdut inca un an! Este exact asa cum spune C. "Nu, nu, nu, nu..." Cati an am de cand nu vad nimic pozitiv in jurul meu? Sa tot fie vreo cativa... Asa ca aici si acum si pe bune, simt nevoia stringenta de a-mi recupera acea fundita de optimism de care vorbeam intrr-un post anterior si sa o atasez bine de sufletul meu.

Faptul ca nu am facut mari progrese (si nu ma mandresc cu asta) o arata insusi textul pe care o sa -l atasez in urmatoarele randuri, text ce reprezinta primul meu post din ianuarie 2009, care poate fi adaptat cu succes pentru 2010. Tot ce pot baigui pe aici, singura prin camera, este ca vreau o schimbare si de data asta o vreau pe bune. Dar iata textul din ianuarie 2009, adapatat pentru ianuarie 2010.

E 4 ianuarie. 2010. Calendare inlocuite, garderobe schimbata (sau nu), burti pline... Cantarul readus in folosinta, si....prima zi de munca. De fiecare revelion, imi pun aceeasi dorinta: sa pot fi suficient de sanatoasa, trupeste si mental, ca sa ii pot face si pe cei din jurul meu fericiti, si daca se poate, sa fiu iubita pentru ceea ce sunt eu, asa cum sunt eu, cu tot cu piticii mei cei de toate zilele, ca, vorba aceea, "fiecare cu piticu' lui!" Nu gresesc cand spun ca, acum, facand o retrospectiva a ceea ce a fost 2009 in viata mea, realizez ca a fost un an plin de schimbari, plin de experiente, care ar trebui, cel putin sa ma fi invatat cate ceva despre cum sa traiesc. Daca anul trecut pe vremea asta, aveam cu totul alte ganduri pentru viitorul meu, cu totul alte persoane care ma inconjurau si respectiv, interesau, cu totul alt anturaj, alte vise si sperante, 4 ianuarie 2010 ma gaseste intr-o cu totul alta lumina. Asta dupa infinite momente de intuneric amestecat cu lumina, caderi si ridicari, calm si neliniste, fericire si nesiguranta. 2009 m-a marcat cu siguranta si va ramane, fie ca vreau eu sau nu, un punct de reper in viata mea. 2009 a pus punct. 2009 a redescoperit. 2009 a unit.

N-ai simitit niciodata ca totul va ramane la fel? Ca esti destinat unei vieti care sa se desfasoare intr-un fel, dar cu siguranta nu in felul acela in care ai fi dorit tu sa se desfasoare? Si apoi, peste noapte, totul ia o alta turnura? Ca si cum, aripa unui inger ti-ar fi atins crestetul intr-o noapte, in timp ce creatura cereasca isi croia drum catre altcineva... Poate ca, in graba sa, un inger m-a atins.

Poate ca trebuia sa tot invat lucruri, pana sa reusesc sa inteleg provocarea minunata numita VIATA. Poate ca filosofez prea mult pe marginea unui subiect dezbatut de sute si sute de ani, in conditiile in care IUBIREA nu prea pare sa mai prezinte importanta in aceasta societate care efectiv FUGE incontinuu. Spre ...? As vrea sa pot raspunde, dar nu pot. As vrea sa ma opresc fie si pentru o secunda, sa tin timpul in loc, dar nu observ altceva decat un glob in care toata lumea fuge, astfel incat sunt prinsa in goana asta nebuna care nu va duce nicaieri, asta e clar, indiferent de intentiile noastre. Din pacate, eu sunt una, ei 2 miliarde jumate, si cine sunt eu sa ma opun tuturor???

Vorbeam de 2009. Ah, poate daca m-as intoarce as sti cum sa-l retraiesc. Cum sa ma port, cum sa ma bucur de moment, cum sa nu-mi pese de trecut, dar insusi faptul ca vorbesc de 2009, arata ca inca mai exista in mine o umbra de tristete, o reminiscenta a constientizarii neputintei ...de fapt, nevointei [daca se poate spune asa], de a schimba totul in bine. Stii..ne plangem majoritatea ca: nu avem destui bani, ca partenerul/a nu ne mai arata atat de multa afectiune ca nu stiu cand, sau ca e mereu nervos/oasa si vorbeste urat, ca suntem din ce in ce mai obositi si dam vina pe oricine dar nu Doamne fereste si pe noi. Realizez insa, ca tot ce s-a intamplat rau sau bine in viata mea e...din cauza mea! Eu sunt cea care face diferenta...puterea sta in mine! Intelegi?

Am trecut prin suficiente experiente cat sa imi dau seama ca nu prea pot avea incredere in nimeni, ceea ce, evident, m-a speriat enorm si m-a marcat asa cum nu credeam. Inca mai am momente de neincredere. La care vreau sa renunt. E adevarat, ofer si simt nevoia de IUBIRE, dar ma simt iubita, si tocmai asta aduce 2010..fericirea de a te bucura de prezent, de a nu mai cauta surse de "inspiratie" [sinonim in acest caz cu "neplacere"] din trecut, alaturi de cel drag.  Fostul meu coleg  de servici pomeneste in fiecare dimineata doua cuvinte magice: atitudine pozitiva. La inceput noi ceilalti ne distram...ajunsese un fel de cliseu... dar redus la efectiv semnificatia celor doua cuvinte, iti poti da seama usor ca e tot ce trebuie pentru a avea o viata mai frumoasa. Pare greu, dar cu exercitiu, vei reusi. Asa cum exersez si eu acum, pana voi invata si va veni de la sine sa fiu fericita..pana voi reusi din nou sa vad in fiecare chestie marunta un motiv urias de bucurie. Pana voi reusi sa redevin Catalina, ca sa ma recunosc, si sa ma cunoasca in sfarsit si cine trebuie :)

Pana la urma...e 4 ianuarie. Un nou an. O noua zi. Un inceput, daca stii sa-l vezi ca atare, sa-l fructifici, sa te bucuri de el. 1 luna ma desparte de un eveniment important din viata mea .Il astept firesc, cu bucuria unui copil, doar sunt unul si voi ramane unul mereu. Viata pe Pamant curge in continuare si asta nu am hotarat-o eu. Diferenta e ca si eu fac parte din ea si am si eu un rol in hotararea asta...

Intr-un an care s-a incheiat si unul care a inceput cu stiri despre criza financiara mondiala, intr-un an in care se vorbeste cu spaima si suparare despre cum " va trebui sa strangem cureaua", totul pare pentru majoritatea trist, sumbru... Propun sa luam "strangerea" curelei asteia ca pe un lucru pozitiv. Poate asa ne vom indrepta atentia spre adevaratele valori ale vietii. Poate vilele, hainele de lux si masinile scumpe vor trece, macar si pentru cateva luni, pe locul 2. Poate iubirea va fi prima in top. Sau macar poate ne vom concentra putin mai mult pe sentimente si vom vrea sa intelegem ca, oricat de multi bani am avea, nu sunt banii cei care intretin mersul acestei planete, respectiv si viata mea si a ta, ci...sentimentele. Sentimentele bune, ar fi de preferat.

Vrem sau nu sa recunoastem, totul se invarte in jurul iubirii. De aceea iti propun sa asculti piesa care -mi aducea lacrimi in ochi..de fericire sau de nostalgie..nu mai stiu, in clasa a 8-a, cand am cumparat primul meu album Celine Dion, si priveam muntii Dornei de pe geam, cu piesa pe fundal. Where is the love...right here!

A Fine Frenzy

Stay tuned...maine apare noua postare!:P  O noua descoperire de-a mea pe plan artistic!!! O voce aparte si un stil inconfundabil!

Fundita mea de optimism

3 decembrie. 3 lucruri rezolvate. 3 intamplari care mi-au schimbat, intr-un oaresce fel, viata. Nu intotdeauna pornesti din casa gandindu-te la cate ai de rezolvat din clipa in care ai rasucit ultima oara cheia in butuc si ai coborat in graba pe scari, pentru ca liftul se incapatana sa coboare pana la tine. Din unghiul din care vad eu lucrurile acum, un unghi sper, putin mai obtuz, in sensul de mai larg, decat cel in care ma aflam pana mai nu demult (adica ieri), lucrurile stateau cam asa: ieseam din casa  cu vreo maxim 3 scopuri precise: fie sa cumpar ceva de la supermarket, fie sa duc gunoiul, fie sa merg la Iasi intr-un bussiness cu iz de facultate. Asa ca e clar ca daca ma trezesc de dimineata, cam stiu unde ma duc si ce am de facut. Nu. Azi nu. Azi am plecat pentru prima data dupa fooarte mult timp, lasandu-mi karma sa decida. Doar zambind si purtand, in sfarsit,  fundita mea de optimism, de mult uitata prin sertarele unui dulap neexploatat de proprietar la capacitate maxima: sufletul meu. Daca te incapatanezi sa crezi cu adevarat, fundita aceea de un roz bombon copilaresc poate capata puteri magice. Te poate purta pe carari nebanuite de fericire, si poate trezi copilaria din tine. Daca vrei sa intelegi mai bine ce spun, doar priveste martisoarele traditionale romanesti. Sunt sigura ca acolo vezi o fundita alb cu rosu si o copilita sau un baietel care atarna de ea. Iata ca, in plin decembrie, eu ma simt un Martisor. Mos Craciun deja isi pregateste sacul cu bunatati, iar eu ce fac? Ma declar un martisor, in parul caruia adie vant de primavara, cu miresme de frezie si ghiocei, lacramioare si zambile. Si uite asa am ajuns eu azi dimineata la Iasi. Zburand pe fundita mea de optimism. Nevizualizand maxi -taxi in care ma aflam si viteza aferenta ( mi-e frica de maxi taxi si daca merge cu 30 la ora). Nemaigandindu-ma ca aveam o problema extrem de stringenta de rezolvat pana aveam sa ma intorc. Tin sa precizez, insa, ca decolarea mea cu fundita nu se datoreaza nicicum vreunei lipse de interes fata de ceea ce sunt si ce fac. Nu e o plictiseala dintr-aceea nebanuit de periculoasa. Nu e un "screw them all" sau vreo bagare de picioare. E doar ...

 ...(au trecut 2 minute de cand am scris "e doar"). Un scriitor de vaza, oricare ar fi el, ar fi zis pana acum "fuck" macar odata si ar fi simtit ca ori are o pana de idei, ceea ce l-ar putea rani in orgoliu-i de best-seller-ist, ori ar simti ca imbatraneste si ca pericolu-i pandeste cariera. Nu si la mine. Tata a zis pe patul de moarte ca voi fi scriitoare. Si inca nu una de prin targ, ci una renumita. Daca Dumnezeu l-a auzit, atunci eu voi continua ideea inceputa anterior, fara sa mai astept o secunda in plus. Asadar, e doar... iubire. Iubirea in toate formele pe care le poate lua, si in toate comportamentele pe care le poate manifesta. Iubirea si dorul. Dorul asta innecacios de a intoarce in tine, de a-ti recladi spiritul cu o temelie care sa reziste si iernilor sufletului tau. E poate dorul asta care mi l-a scos in cale pe...Costica. Si da, orice om care ma cunoaste va spune: "Draga de ea. Cum ii multumeste ea sotului ei ca a aparut in viata ei.." Si da, i-as da foarte mare dreptate, i-as spune aproape ca a ghicit. Sotul meu este omul fara care nu m-as simti completa. El este yang-ul de care yin-ul din mine nu se poate dezlipi, oricat incearca altii, si sa nu credeti ca nimeni nu incearca. El este personajul acela de basm pe care-l desenam pe ultima foaie a caietului in ora de "Citire", in clasa a 2-a. Proiectia unui Print, doar ca nu adus de vreo vrajitoare buna, ci de insasi Zana...Karma. Stii? Fiecare om cu care te intalnesti in viata, si cu care duci o poveste de iubire, fie de 6 ani tacuti, secreti, minunati, dar fermi in sentimente, fie de 3 ani plini de sentimente minunate, cu  intamplari de care-ti vei aduce aminte peste ani - sunt intalniri faurite de Zana asta pe care cam toti o blestemam in ultima perioada. Ea ne stie datoriile ( si cine a citit "Secretul" stie foarte bine ce spun), asa ca ne intalnim in viata si traim momente importante doar cu oamenii cu care suntem meniti sa impartasim ceva. Sa ne lasam amprenta intr-un fel anume, doar al nostru, asupra sufletelor celor cu care venim in contact pentru o mai lunga sau mai scurta perioada de timp, si apoi sa ne rupem sufletul de langa al lui/ei, sa ne doara ruptura, sa ne vindecam la sectia de "re-animare", adica in propria camera, cu lacrimi de dor, dar sa continuam (desi nici noi nu stim atunci de ce si prin ce forta putem) -drumul spre viata. Si apoi vine big bang-ul...cand tot universul tau interior explodeaza si se reface in mici planete, meteoriti, stele si comete. Abia atunci, se creeaza in infinitul din tine Sistemul Solar. Abia atunci simti mana Karmei, ca o mana calda de mama care ia si strange, care face din dezordine - curatenie deplina, care strange lucrurile impreuna ca un magnet. Prea multe coincidente. Prea multe insiruiri de cifre, ecuatii, formule si operatii care dau cu plus. De aceea, nimic pe lume nu e intamplator. De aceea, astazi l-am intalnit pe Costica. Si da, nu e sotul meu. Si da, stiu ca nu este gelos pentru ca are ceea ce multi barbati nu au, ceva ce de curand am reinvatat, tot datorita lui, ca exista: incredere!

Fundita care ma transporta intr-o lume perfecta, nu m-a parasit nici in maxi taxi. Doar ca m-a adus langa un om de la care soarta a vrut sa invat, sau sa reinvat mai bine zis, multe azi. Consider experienta mea de azi din maxi taxi ca pe unul din cele 3 intamplari despre care vorbeam la inceputul postarii. Celelalte doua tin de cat de increzatoare pot fi in mine, atunci cand vreau. De femeia din mine care s-a trezit cam tarziu, pentru ca a adormit un an jumatate pe un pat cu doua saltele: una de la firma Neincrederea, si una de la compania Lenea. Le-am rezolvat, pentru ca puteam sa le rezolv.

Nu mi-a placut niciodata sa initiez asa din senin o conversatie, doar ca sa imi treaca timpul, decat daca simteam ceva in privirea omului de langa mine, sau in mimica si comportamentul lui ca e un om suficient de normal incat sa poarte o conversatie placuta, in care sa nu incep sa dau extrem de multe detalii despre viata mea. Culmea, desi sunt prietenoasa, si sfarsesc mai mereu prin a zice cate si mai cate si a ma imprieteni cu toti cei cu care ma cunosc intr-un mijloc de transport in comun. Cu Costica nu am vorbit pana la Pascani. Un om simplu, muncit, care tinea telefonul in mana ca pe Dumnezeu. La prima vedere ( daca nu-i zareai si ochii tristi),  puteai jura ca e un pusti care astepta un bip de la gagica-sa. Dar cred ca, si e prima oara cand zic asta, nu am mai auzit pe nimeni, in afara de sotul meu, soptind la telefon cu atata candoare amestecata cu respect si grija "pui" unei femei. La telefon se auzea ceea ce aveam sa mi dau seama mai tarziu ca era sotia, si un copilas plangand in hohote. Din ce se auzea, fiind langa mine, si telefonul avand volumul la maxim probabil, am dedus ca era vorba de sotia sa aflata cu baietelul la spital in Iasi. Costica avea sa-mi confirme asta mai tarziu, in timpul calatoriei. Eu l-am abordat. Asa cum am zis, nu imi place sa ma bag in seama. Nu-mi place sa caut motive sa vorbesc (poate doar in intimitatea familiei mele, mai fac si din astea...de obicei, cand vreau sa ma alint, si vreau cam des :p). Dar cand e vorba de un copil, pur si simplu...nu pot. Nu pot sa stau nepasatoare. Nu pot sa ma fac ca nu aud. Pentru mine, si indraznesc sa spun ca pentru noi toti, un copil ar trebui sa semnifice tot ce e mai pur si mai frumos pe lumea asta. De aceea nu m-am abtinut sa nu-l intreb ce se intampla, si de ce copilul lui plange asa de tare la telefon. Asa am aflat ca micutul de 3 ani trecuse printr-o operatie grea la corzile vocale, si ca plangea de durere, de frica de durere, si de dor de tata. Cu o mama casnica, si cu tatal in somaj, cu 500 RON pe luna si cu slabe sanse sa gaseasca ceva de lucru, m-am intrebat in sinea mea care sunt sansele reale ale acestui copil? M-a intrerupt din gandire Costica. A inceput sa vorbeasca trist despre sistemul medical prost din Romania, in comparatie cu cel de oriunde in strainatate. "-Aici daca nu dai, nici nu se uita la tine, te lasa sa mori", l-am surprins zicand, dand din cap aproape ironic si privind in gol pe geam, spre un punct doar de el stiut. "Cand lucram in Spania era diferit, dar acum [lasa capul in jos], acum...tot la romani ajungi sa lucrezi si acolo, deci va dati seama...." Asa a inceput o discutie despre tot ce se intampla in tara noastra de cativa ani buni incoace, despre cum se auto-distrug generatiile, despre bani, scoli de soferi si iubire. Adica despre viata in sine. Poate trebuia sa mai vorbesc cu un barbat, nu numai cu al meu, care-si bate gura de un an jumate cu, de cele mai multe ori, rabdare despre viata in cuplu. Si in discutia mea cu el nu am dat din casa, pentru ca nu imi place sa fac asta. Dar e interesant sa auzi ca atat un barbat eleborat, educat si cu o experienta de peste 10 ani intr-un domeniu frumos, interesant si incitant, dar si un om simplu, muncit, pentru care 600 RON si 10 bonuri de masa inseamna foarte mult - gandesc la fel cand vine vorba de incredere si iubire. Si nu ma mira. Dar decretez astazi mai mult ca in orice alta zi: barbatii vor incredere. O vor pe Ea. Ea - femeia Lui. Femeia care poate lua mii de forme, dar care stie, in primul rand, ce valoreaza ea pentru ea insasi. Femeia Cameleon, care desi este fortata de societate sa se deghizeze zilnic in alte culori si nuante, este mereu aceesi Madona de care se indragosteste over and over again seara cand o priveste inainte de a adormi. Femeia sensibila, dar puternica. Gingasa, dar hotarata. Inocenta, dar sexy. Desigur, nu acestea au fost cuvintele lui Costica folosite pentru a explica frumusetea unei relatii, a unei casnicii. Dar a fost interesant si coplesitor sa urmaresc si sa invat cate ceva din experienta unui om care nu cauta cuvinte pompoase ca sa descrie iubirea, asa cum as fi fost tentata eu sa fac, poate. Un om care foloseste atat de putine cuvinte pentru a exprima ceva atat de complex, si totusi reuseste sa redea pe de-a intregul ideea de cuplu, de experienta din care se poate invata pe mai departe, de frumusetea traiului in doi, de miracol si magie, de respect si tandrete. Am mai vorbit despre faptul ca totusi....totusi...banii extrem de multi nu aduc fericirea, daca el e in China si eu in Africa de Sud (asta ca sa dau o distanta mare, sa intelegeti ca distanta nu e benefica). Despre cum o amica si-a inselat barbatul pentru ca el era in Spania, si il vedea odata pe an. Despre magia venirii pe lume a unui prichindel, care schimba universul Lui si al Ei. Despre trecut ( trecutul e trecut!!!!), si prezent ( ceea ce conteaza!!!).

Si am coborat la Iasi. Ne-am dorit sanatate, Sarbatori Fericite si fericire deplina in familie. Nu cred si nu stiu daca il voi mai vedeavreodata pe Costica. E una din acele intalniri rare, cu oameni fata de care simti un mare respect. Cu siguranta ii doresc tot binele din lume lui si familiei lui, si simt ca Dumnezeu va avea grija de familia sa. Discutia cu Costica m-a facut sa-mi dau seama mai bine de ce Costica am eu acasa, si sa invat sa-l apreciez mai mult. Sa-l las sa isi prinda fundita lui cu a mea. Sa -i permit, in sfarsit, sa patrunda in cele mai ascunse camarute din sufletul meu. Sa-l las sa ma iubeasca. Sa ma cunoasca. Sa ma adulmece. Sa zburam impreuna tot mai sus. Doar noi si funditele noastre de optimism...

Cine va domina premiile AMA anul acesta?

Pentru necunoscatori, AMA = American Music Awards. Un fel de OSCAR al lumii muzicale americane. Locul unde, anual la sfarsit de noiembrie, se aduna "la creme du la creme du musique". Nume noi si-au facut aparitia pe lista de nominalizati de anul acesta, printre care Taylor Swift, Sugarland, Lady GaGa si Keri Hilson (pe care o stii cu siguranta, ea fiind vocea piesei "The way I are" in colaborare cu Timbaland). Pe lista se afla, insa, si nume sonore ale muzicii made in U.S.A. Nume care nu se afla la prima nominalizare, si aici amintesc.: Beyonce, Eminem si ... Michael Jackson! Da, ati citit foarte bine. Michael Jackson!!! The King of Pop traieste inca, prin muzica sa.
Se pare ca, desi nu mai este printre noi, Michael Jackson a primit nominalizari la categoriile Artist Of The Year, Favorite Male Artist, Favorite Album. Toate astea, datorita albumului `Number Ones` lansat in 2003, si reintrat in topurile muzicale dupa decesul artistului (25 iunie 2009).

Practic, Taylor Swift si Michael Jackson domina lista artistilor care au intrat in cursa pentru premiile American Music Awards 2009 (AMA 2009), dupa ce fiecare a primit primit sase, respectiv cinci nominalizari.

Poti afla ca Taylor concureaza la categoriile Favorite Female Artist, Favourite Album si Favorite Artist in Adult Contemporary Music. De asemenea, ea a fost nominalizata la titlul de Artist Of The Year, pentru care `lupta` cu Lady GaGa, Eminem si Michael Jackson.

Daca nu stiai, iti spun eu ca nominalizarile s-au facut pe baza datelor furnizate de Nielsen Company Broadcast Data Systems – difuzari la radio – si de SoundScan – vanzari pe piata muzicala.

Premiile American Music Awards 2009 se desfasoara pe 22 noiembrie in Los Angles. La ora la care scriu eu acest post, (10.49 pm), in S.U.A. mai sunt 7 ore pana la marele eveniment din LA. Astept plina de curiozitate lista castigatorilor. La ceremonie vor canta Alicia Keys, Black Eyed peas, Jennifer Lopez si Adam Lambert. Dra poate cea mai intensa si asteptata aparitie, va fi cea a surorii regretatului Rege al muzicii Pop, Janet Jackson, care isi va prezenta, cu aceasta ocazie noua sa piesa "Make Me", despre care vom vorbi data viitoare.

Dar pana atunci, te las cu lista intreaga de nominalizati. Artistul pe care mizez eu, va aparea cu numele ingrosat si subliniat. Maine o sa vad cata dreptate am avut:)


Pop/Rock Music:

Favorite Male Artist:
• Eminem
• Michael Jackson
• T.I.
Favorite Female Artist:
• Beyonce
• Lady GaGa
• Taylor Swift
Favorite Band, Duo or Group:
• Black Eyed Peas
• Kings of Leon
• Nickelback
Favorite Album:
• Lady GaGa - `The Fame`
• Michael Jackson - `Number Ones`
• Taylor Swift - `Fearless'

Country Music:

Favorite Male Artist:
• Jason Aldean
• Darius Rucker
• Keith Urban
Favorite Female Artist:
• Reba McEntire
• Taylor Swift
• Carrie Underwood
Favorite Band, Duo or Group:
• Rascal Flatts
• Sugarland
• Zac Brown Band
Favorite Album:
• Rascal Flatts - `Unstoppable`
• Taylor Swift - `Fearless`
• Zac Brown Band - `The Foundation`

Rap/Hip-Hop Music:

Favorite Male Artist:
• Eminem
• Jay-Z
• T.I.
Favorite Album:
• Eminem - `Relapse`
• Jay-Z - `The Blueprint 3`
• T.I. - `Paper Trail`

Soul/Rhythm & Blues Music:

Favorite Male Artist:
• Jamie Foxx
• Michael Jackson
• Maxwell
Favorite Female Artist:
• Beyonce Knowles
• Keyshia Cole
• Keri Hilson
Favorite Band, Duo or Group:
• Black Eyed Peas
• DAY26
• Mary Mary
Favorite Album:
• Beyonce Knowles - `I Am...Sasha Fierce`
• Black Eyed Peas - `The E.N.D.`
• Michael Jackson - `Number Ones`

Soundtrack:

Favorite Album:
• `Hannah Montana: The Movie`
• `Hannah Montana` season 3
• `Twilight`

Alternative Rock Music:

Favorite Artist:
• Green Day
• Kings of Leon
• Shinedown

Adult Contemporary Music:

Favorite Artist:
• DAUGHTRY
• Jason Mraz
• Taylor Swift

Artist of the Year:
• Alternative Rock - Kings of Leon
• Country - Taylor Swift
• Pop/Rock - Lady GaGa
• Rap/Hip-Hop - Eminem
• Soul/R&B - Michael Jackson


T-Mobile Breakthrough Artist:
• Pop/Rock - Kings of Leon, Lady GaGa
• Country - Gloriana, Zac Brown Band
• Soul/R&B - Keri Hilson, Jeremih
• Rap/Hip-Hop - Drake, Kid Cudi

Baba Iarna intra-n sat

Lumea anului 2009 nu e tocmai roz. Tot mai multa rautate si avaritie din cauza saraciei, tot mai multe minciuni (mai ales pana pe 22 noiembrie), tot mai multe greutati. Tot mai multe boli, tot mai multe victime, tot mai multa deznadejde.

STOP!!!

In ritmul asta, noi, generatiile care am prins vremuri si cat de cat mai bune,vom ajunge sa traim in trecut, zicand: "A, da'pe vremea lui "nush'care" era mai bine!"...asta daca nu o facem deja. Cred ca sunt deja acuzata ca trec de la un lucru la altul, si ca nu am o ordine in idei. Ei bine, va contrazic.


Vreau sa va propun un exercitiu pentru suflet, un adevarat balsam pentru inimi, si anume sa ne intoarcem in trecut, dar la modul cat de poate de pozitiv. Sa ne amintim cu drag (pentru cei nascuti pana prin 1989), copilaria noastra plina de inocenta si lipsita de griji. Hai sa ne aducem aminte impreuna si sa transmitem acele valori morale si mai departe copiilor si, ulterior, nepotilor nostri...

Nu-i asa ca verile noastre aveau miros de Brifcor si gust de susan? Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante. Luam "Pepsi" pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, "inaintasii" care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele pentru zahar si ulei. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea.

Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Mai tii minte "Iarna" de George Cosbuc? Ce sentiment aveai cand il vedeai pe Nica a' lu' Creanga incercand sa smulga niste cirese dintr-un copac aflat pe peretele tau? Cata viata iti dadeau acele imagini... cata imaginatie... ca iti venea si tie sa smulgi o cireasa si sa intri in acea poveste fara sfarsit.

Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la "Mihaela si Azorel" si "Miaunel si Balanel", alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar.Am supravietuit serialului " Dallas" si-am inventat un joc in care numaram in engleza: "Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/Si Bobby nu o lasa/Ca este prea frumoasa". Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la "Turbo ". Ne jucam de-a printesele (un fel de "real life role play game"), beam apa minerala " Aurora " (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata "Polar" (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti "Voinicel". Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile.

Sa nu uitam ca visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma "Tipi-Tip"... Citeam pe ascuns "Elevul Dima dintr-a saptea" si "Boccaccio", iar la vedere "Ciresarii" si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. "Mama lu' Cutaaaare. Il lasati pe Cutare afara?"

Si nu in ultimul rand, citeam "Baba Iarna intra-n sat", de Otilia Cazimir, si radeam de babuta care isi cauta ochelarii, cand ei de fapt se aflau pe nas.


Am privilegiul sa fi dat de poezia care da titlul cartii de poezii cu care am crescut, recitata de insasi Otilia Cazimir, aceasta muza a copilariei mele, si totodata cea care m-a inspirat sa scriu poezii. Nu mai este mult si vine Mos Nicolae, iar daca ai ajuns sa citesti aceasta postare, am sa-i spun Mosului, oricine ai fi tu, cititorule, sa nu-ti aduca nicidecum o nuia :p, ci o iarna linistita si plina de fericire! Cu aceeasi emotie in glas ca la 4 ani, anunt cu drag ca...

...BABA IARNA INTRA-N SAT!!!
Otilia Cazimir : Baba Iarna intra-n sat
Asculta mai multe audio Divertisment

- P.S. o mica parte a postarii mele este o adaptare dupa un text despre generatiile anilor '70-'80 de pe internet, pentru care nu detin drepturi de autor.

Cand nu stii ce sa scrii....

Ma gandeam sa scriu despre actorul Gerard Butler, dar dupa aceea mi-am zis ca daca tot sunt fan inrait al emisiunii de peste ocean, The Ellen DeGeneres Show -sa scriu despre realizatoarea show-ulu Tv. Dupa care, citind ce mai scrie sotiorul meu pe blog, m-am gandit sa scriu despre Suceava, ptr ca ...nici eu nu stiu inca de ce. Dar cred ca, neavand inspiratia necesara, e cel mai bine sa nu scriu deloc, ci doar sa va invit sa ascultati o trupa draga mie, cu o piesa care mi-a intrat inca de la prima auditie, la suflet. Despre aceasta formatie intentionez sa scriu int-o postare viitoare. Pana atunci, enjoy!

Acum - fals tratat de degradare umana

Doua luni ma despart de ultimele cuvinte postate aici pe blog. Unde am plecat? La Piatra Neamt, unde exist in simbioza cu muntii si aerul curat din data de 5 octombrie. Mi-am luat putin timp doar pentru mine. Fara servici, fara trezit la 6 dimineata ( nu ca m-as fi trezit asa devreme si cand aveam servici:p), fara "munca in folosul comunitatii" la servici. Am invatat sa ma concentrez si pe persoana mea. Toate aceste saptamani de asa-zisa vegetare nu m-au facut mai desteapta, dar cu siguranta m-au facut mai calma, mai matura si un pic mai increzatoare in mine insami si in oamenii dragi din jurul meu. Poate ca nu toti sunt demni de neincredere, asa cum ma invatasem si mi-era din ce in ce mai comod sa cred. N-am invatat mai multe cuvinte din DEX, nu am ajuns inca PR, inca nu cant pe o scena in fata a 1000 de oameni cel putin. Dar am ceva ce nu am mai avut de mult: incredere, potential, dorinta. Ciudatenia cuvintelor mele ar putea reiesi din ideea ca majoritatea oamenilor de pe Glob, in plina criza mondiala ar spune ca sunt nebuna sa simt fie si cea mai mica farama de fericire stand acasa fara sa castig vreun ban. Da, banul pare a fi si chiar este cea mai acuta problema a zilelor noastre si cred ca de fapt, dintotdeauna. Cea mai stringenta parte a acestei probleme este insa faptul ca nici banii in sine nu par sa mai fie un ajutor. Si asta din moment ce organizatiile mondiale de tot felul ne anunta cu regret, dar cu o oarecare resemnare, ca resursele Terrei sunt pe terminate si ca virusurile gripale sau de orice tip nu sunt altceva decat o tentativa mojica de a ne elimina/linsa/lichida/omori lent.

Nu-mi amintesc sa fi vazut pe la TV vreo reactie puternica in acest sens, dar realizez din ce in ce mai mult si cu stupoare ca oamenii astia care ne atentioneaza ca putem pieri in orice moment ...au dreptate. Din nou, asa cum imi place mie sa fac inca de cand eram mica, ma vizualizez drept un cosmonaut aflat in spatiu, privind Terra si fiindu-mi dor de casa. Dar...ceea ce nu stiu eu, ca astronaut este ca Terra nu mai este la fel cum am lasat-o, sa zicem...acum 10 ani. De pe satelitul in care ma aflu apropii telescoapele si urmaresc fiecare tara in parte...cate lucruri s-au schimbat! Natura toata pare sa paleasca in fata poluarii si a agentilor chimici. Oamenii apar pe un ecran ca niste furnicute, intr-o continua miscare intr-un musuroi ce sta sa se prabuseasca! Niste pioni pe o tabla de sah jucata de forta binelui cu forta raului. Lasand simtul metaforic deoparte, din satelit s-ar vedea niste omuleti care fac ceea ce faceau si pana acum: sunt intr-o mare goana dupa bani (frumusete fizica, moda, shopping, cariera, calatorii, confort), sex. Ii vezi de dimineata pana seara incercand sa braveze, sa impresioneze, sa obtina mult prin efort minim si de cele mai multe ori facand uz de tertipuri, sau dimpotriva, ii poti gasi la polul opus, intr-o saracie lucie, chinuindu-se sa stranga fiecare leu, resemnati...sau execesiv de religiosi, taciturni, nesavurand nici cea mai inocenta placere existenta pe pamant. Toate astea cand astronautul stie din surse sigure ca Pamantul mai are maximum maximorum 10 ani de viata. Toate astea, cand se vede cu ochiul liber ca natura se intoarce impotriva noastra si ca, cel mai probabil, nu foarte departe de azi, ii vom cadea victime.

Acum spune-mi ca nu e corect si normal sa lancezesti pentru ca stii tu ca oricum nu mai ai mult de trait. Spune-mi ca nu e firesc sa nu stii daca sa te bucuri sau nu ca inca nu ai copii, cand orice om normal si-i doreste. Spune-mi ca e absolut prosteste sa te gandesti daca sa mai fi "ajutroul tuturor" sau sa te gandesti numai la tine si la familia ta. Acum spune-mi ca exagerez si ca lumea va mai fi si dincolo de 2100. POate ca asa va fi, si sper sa dea Dumnezeu sa gresesc in afirmatiile pe care le-am facut. Dar uite de asta m-am trezit eu foarte tarziu si mi-am dat seama de un adevar incontestabil: PREZENTUL! Apropierea de cele 3 valori divine, care fara doar si poate, ne ajuta sa atingem un nivel spiritual superior si ne ajuta sa ne ducem la indeplinire destinul nostru aici: adevarul, bunatatea si toleranta, fara a uita sa te pui pe tine in centrul tuturor acestor valori, fara a trece insa granita catre egoism. Ca daca tie ti-e bine, si celor din jurul tau le va fi bine!

De aceea poti alege zambetul in loc de lacrimi, optimismul in loc de negativism, naturalul in loc de artificial, "pe moment" si nu" mai tarziu", prezentul, si viitorul apropiat in loc de trecutul indepartat...

De aceea, daca asta simti, si daca nu depind si alte vieti de tine, poti sta linistit, savurand o cacao, uitandu-te pe fereastra, mai facand un tort de mere, un bors cu perisoare, mai completand o integrama si spalandu-te cu samponul ala minunat si 100% din plante, luand niste cursuri de la viata, chiar daca in pauza si nu in timpul orei. Ca sa iti fie mai usor sa o traiesti cand va fi sa incepi sa o traiesti. Cat va fi s-o traiesti....



PS: 1.Inca ma mai emotioneaza si -mi da fiori pe sina spinarii orice imagine din galaxie, orice tine de astronomie, adica orice ma poate face sa realizez cat de mare pot parea aici, dar cat de mica sunt in comparatie cu maretia Universului.
2. O aminitire frumoasa pentru mine este cea in care, atunci cand eram mica, in momentul in care ma pregateam sa adorm, ma vizualizam pe mine plimbandu-ma in jurul planetei Pamant, si apoi mai departe in sistemul solar...parctic ma puteam simti rotindu-ma in jurul Pamantului, si puteam jura ca asta fac..adica tot corpul meu simtea ca se roteste..astfel adormeam fericita, vizualizand imagini de o maretie si o grandoare inexplicabile. E cat se poate de adevarat!
3. Nu intamplator am ales pentru aceasta postare - imaginea Caii Lactee, in care sunt punctate anumite zone...unul dintre puncte este Soarele. Noi unde suntem?... De data asta, pur intamplator, imaginea downloadata de mine se numeste milkyway_ill ( Calea Lactee, bolnava).
4. Suntem totusi oameni, cu nevoi, dorinte si nu ne putem nega conditia.
5. Suntem atat de mici, insa, ca doar sufletele noastre si spiritul nostru pot face diferenta!!!
Pranayama - meditatie tibetana
Asculta mai multe audio Muzica